Un francez a fost violat în puşcărie de un tecucean
Curtea de Apel Galaţi a avizat mandatul de arestare europeană pe numele lui Marcel Leocă, acuzat de viol în grup cu acte de tortură şi barbarie. Poveste desprinsă parcă dintr-un film de groază. Marcel Leocă (20 de ani), originar din Tecuci, este autorul a nu mai puţin de 15 violuri comise în perioada 1 mai- 2 iulie 2008, în timp ce era încarcerat la închisoarea franceză Gradignan. Conform declaraţiei locotenentului Broquere, ofiţer în cadrul închisorii franceze, la data de 11 august 2010, Patrice Vinet, un alt deţinut, a depus o plângere, la Comisariatul Pessac, cu privire la faptul că a fost violat în repetate rânduri în interiorul celulei în care era închis. Victima l-a indicat drept autor pe Marcel Leocă, care a fost„asistat” de alţi trei deţinuţi. Ilie Duduleanu, Barka Bathily şi Armando Gioci care îl ţineau cu forţa în pat pe francez şi ascundeau „scena” de ochii gardienilor şi ai celorlalţi deţinuţi.
Nu recunoaşte nimic
Poliţiştii l-au reţinut pe Marcel Leocă după ce Parchetul de pe lângă Tribunalul de Mare Instanţă din Bordeaux a emis pe numele lui un mandat de arestare europeană pentru viol în grup şi violuri cu acte de tortură şi barbarie …citeste intreaga stire
Autor: Vali Trufaşu – adevarul.ro
