2 februarie, sărbătoarea Întâmpinării Domnului

Intampinarea DomnuluiÎntâmpinarea Domnului este unul din praznicele împărăteşti ale Bisericii Ortodoxe. Până în secolul VI se făcea pomenirea Întâmpinării Domnului în Biserică dar nu era socotită drept sărbătoare. Dreptcredinciosul împărat Iustinian a poruncit sărbătorirea acestei zile ca praznic deoarece regatul său şi împrejurimile au fost izbăvite de Dumnezezu de cutremurul şi molima de atunci în urma slujbelor săvârşite de credincioşi în ziua Întâmpinării Domnului, 2 februarie. Sărbătoarea marchează aducerea la templu a  dumnezeiescului prunc Iisus Hristos, care avea atunci 40 de zile de la naştere, de către Preacurata Fecioară şi Dreptul Iosif . Conform legii  lui Moise femeia care năştea parte bărbătească pentru curăţirea ei trebuia ” să aducă un miel de un an, fără de prihană, spre arderea cea de tot şi un pui de porumbel sau de turturea, pentru păcat” iar dacă nu era bogată trebuia „să aducă două turturele sau doi pui de porumbel, unul spre arderea cea de tot şi altul pentru păcat” femiea curăţindu-se prin rugăciunile preotului. Maica Domnului deşi nu avea nevoie de această curăţire deoarece a născut mai presus de fire s-a supus cu smerenie Legii. Pruncul a fost întâmpinat încă de la intrarea în Templu de Dreptul Simeon şi de Proorociţa Ana, o văduvă de 84 de ani  care slujea la Templu în post şi în rugăciuni. La vederea Celui ce avea să aducă mântuire lumii, lui  Mesia, Fiului lui Dumnezeu întrupat Dreptul Simeon a rostit această rugăciune: „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţii tuturor popoarelor; lumina spre descoperirea neamurilor şi slava poporului Tău Israel” ( Luca 2, 29-32) .

Întâmpinarea Domnului serveşte drept pildă pentru aducerea pruncilor la 40 de zile de la naştere spre închinare la Sfântul Altar , rememorând totodată acest moment important din viaţa Domnului Nostru Iisus Hristos.

MT – tecuci.eu