Slujbe mănăstireşti la Toflea
Între anii 2000-2010 s-au depus eforturi considerabile pentru zidirea unei mănăstiri cu hramul ” Sfinţii Trei Ierarhi şi Sfântul Ştefan cel Mare” în satul Toflea, al cărei proiect a fost realizat de arhitectul Pavel Apostol. Sumele donate de Băiculescu Vasile şi soţia sa Cătălina au contribuit la ridicarea aşezământului. Mănăstirea din Toflea este o mănăstire de călugări a cărei obşte e condusă de protosinghelul Paisie Agachi. Începând cu data de 30 ianuarie la mănăstirea din Toflea au început să se săvârşească sfintele slujbe din rânduiala mănăstirească. La aceste slujbe au participat un sobor de preoţi şi numeroşi credincioşi. Mănăstirea are un important rol de întărire a credinţei ortodoxe în această zonă şi de întoarcere la aceasta a locuitorilor satului Toflea atraşi în ultimii ani de fenomenul sectar. În cadrul mănăstirii se mai doreşte organizarea unei şcoli spre sfârşitul săptămânii pentru copiii romi şi se urmăreşte desfăşurarea unor activităţi filantropice.
