Evaluarea finală a Colocviului de jurnalism şi comunicare

Colocviului de jurnalism şi comunicare Tecuci Miercuri, 16 martie,  în Centrul de documentare şi informare a Colegiului Naţional Calistrat Hogaş a avut loc începând cu ora 12 evaluarea finală a Colocviului interjudeţean  de jurnalism şi comunicare ce a ajuns la cea de-a V-a ediţie. La această activitate au fost prezenţi: coordonatorii proiectului Vladimir Radu şi Viorel Burlacu,  preotul Constantin Velicu, Valeriu Precupanu, parteneri obişnuiţi ai colocviului, directorii colegiului tecucean Viorica Tiron şi Mariana Vâlcu alături de o serie de elevi şi  directorul Colegiului Naţional Calistrat Hogaş din Târgu Ocna, Carmen Antohi  împreună cu 5 eleve participante. Manifestarea a debutat cu o trecere în revistă  rapidă a momentelor principale ale colocviului. S-au vizionat porţiuni din filmul existent pe dvd realizat în urma întregii experienţe jurnalistice din anul acesta. Elevilor li s-a părut o activitate plăcută, au dobândit  cunoştinte noi iar întâlnirea cu directorul de la Tvr Iaşi şi alţi oameni din breasla jurnalismului le-a fost de un real ajutor în demersul de a descoperi însemnătatea acestei profesii. ”Ce m-a intrigat, elevii participă a doua şi a treia oară  pentru că într-adevăr le place ce se întâmplă acolo. Cu siguranţă şi elevii din Târgu Ocna îşi vor aminti. Nu ştiam atâtea lucruri câte ştiu astăzi datorită celor ce ne-au prezentat” a spus directorul şi profesorul Carmen Antohi. ”Important că am deschis o pagină de parteneriat, să permanentizăm parteneriatul şi pe alte domenii” a menţionat iniţiatorul proiectului, profesorul Vladimir Radu. Acest proiect este printre puţinele acţiuni la care participă 3 judeţe, respectiv Galaţi, Bacău şi Vrancea. După precizările fiecărui colaborator  important directorul adjunct, Mariana Vâlcu a înmânat diplome tuturor celor ce au contribuit la desfăşurarea colocviului.

MT – tecuci.eu