Actorul Emil Coşeru vine la Tecuci
Eforturile conjugate ale Casei de Cultură din Tecuci şi ale Bibliotecii Municipale „Ştefan Petică” vor contribui la aducerea pe meleagurile natale a actorului Emil Coşeru, în cadrul manifestării „Tecuceni la ei acasă”. Miercuri, 18 mai, Biblioteca Municipală, Liceul Teoretic „[intlink id=”2211″ type=”post”]Spiru Haret[/intlink]” şi Şcoala Nr. 7 „Nicolae Bălcescu” îl vor avea ca invitat pe Emil Coşeru începând cu orele 11, 13, respectiv 14.30. Actorul s-a născut în anul 1947 la Tecuci iar 22 de ani mai târziu absolvise deja Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică urmând să-şi înceapă o carieră artistică demnă de invidiat. A avut peste 300 de roluri principale în piese de [intlink id=”9717″ type=”post”]teatru [/intlink]dar a jucat în anii ’80-’90 şi în filme artistice precum: Ciprian Porumbescu, Burebista, Vlad Ţepeş, Drumul Oaselor, Trandafirul galben, Dimitrie Cantemir, Masca de argint. În anul 2006 a interpretat rolul doctorului Rahoveanu în pelicula “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”. Pentru o perioadă scurtă între 1982-1984 a fost regizor şi profesor în Italia. În 1990 a reînfiinţat şcoala ieşeană de teatru în cadrul Universităţii de Arte „George Enescu”, participând şi obţinând multiple distincţii alături de elevii săi, la festivalurile naţionale şi internaţionale. A deţinut funcţii importante printre care cea de director adjunct al Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi între anii 1990-1993. În anul 2005 şi-a finalizat doctoratul în domeniul literaturii române, la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi. Actualmente este conferenţiar [intlink id=”16535″ type=”post”]universitar [/intlink]doctor la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi şi actor al Teatrului Naţional din capitala Moldovei. Miercuri, 18 mai, tecucenii vor avea prilejul să-l întâlnească pe Emil Coşeru, aici în locul în care s-a născut.
