Rodica Gavrilaş, moarte încă misterioasă
Tanara ce s-a aruncat in fata [intlink id=”9997″ type=”post”]trenului[/intlink], Rodica Gavrilas, implinise 22 ani in luna aprilie. Era eleva in ultimul an la Colegiul de Agricultura, la seral, si-i spusese mamei ei ca urma sa mearga sa se inscrie pentru bacalaureat. „Invata binisor, ii placea sa studieze. Din proprii bani isi cumpara cele necesare, o ducem greu caci s-a stins si tatal ei acum trei ani, eu neavând servici intrucat am grija de fratele ei [intlink id=”15011″ type=”post”]bolnav[/intlink], care are probleme cu picioarele. Duminica, m-a felicitat caci era ziua mea onomastica, a aprins lumanari asa cum facea de ani, era credincioasa. Nu ne-am certat, n-a facut nici o aluzie la faptul ca are vreun gand rau, nimic nu prevestea ceea ce se va intampla. Luni a plecat pe strada, la magazin in colt, unde a mai fost, si nu s-a mai intors. Miercuri dimineata am alertat politia ca a disparut de acasa” povesteste mama Rodicai. Sora Rodicai continua sirul evenimentelor:” A mai lipsit de acasa, venea la mine la Ungureni uneori. Pe la varsta de 14 ani a fost internata in [intlink id=”433″ type=”post”]spital [/intlink]la Tecuci deoarece avea probleme cu plamanii. In urma acestei internari a fost infectata cu virusul HIV, de atunci facea tratament, primea lunar o pensie medicala, se intretinea singura din aceasta suma, isi lua cele necesare scolarizarii, recent si-a cumparat si un sifonier. De la acea varsta nu a existat nici un moment in care sa fi spus ca are ganduri sinucigase datorate bolii, ii placea sa traiasca chiar daca existau probleme medicale. Din pacate, pe la 15-16 ani a fost [intlink id=”8069″ type=”post”]rapita [/intlink]de o gasca de nemernici si-au violat-o. A trecut si-acea durere, cu toate ca pana in ziua de azi nu s-a elucidat cazul, politia nu a depistat acei indivizi (7 la numar dupa, spusele familiei) care si-au batut joc de sora mea. Din spusele vanzatoarei de la magazinul mixt rezulta ca in seara de luni Rodica se afla acolo inainte de orele 22, a avut o altercatie cu niste baieti, c-ar fi dat-o aia afara sau ceva de genul si ea a parasit localul in mare fuga. De aici se pare ca a luat-o spre linia ferata, unde mecanicul [intlink id=”14510″ type=”post”]locomotivei [/intlink]sustine ca a vazut-o aruncandu-se in fata trenului la 22,30. Nu stim sa fi avut vreun prieten, iubit, nu a lasat nici un bilet, nimic sa prevesteasca tragedia . Nu am declarat inca la politie de cele afirmate de vanzatoarea de la chiosc, caci am aflat ulterior, iar la morga au fost alte rude sa o identifice. Ramane sa se stabileasca daca in telefonul ramas acasa avea ceva scris, ceea ce n-as crede”. Victima a vorbit mai mult ca de obicei la telefon in zilele de sambata si duminica. [intlink id=”17329″ type=”post”]Rodica [/intlink]a fost adusa in sicriu acasa, are capacul pus datorita impactului, inmormantarea avand loc sambata 4 iunie. Casa din str. Vornicului nr.1 in care locuieste mama si fratele bolnav al raposatei este mai mult decat saracacioasa. „Nenorocirea asta ne lipsea…” tot spune o mama indurerata, care, de ani traieste un destin crancen, si greu de suportat. Nu s-a putut lua legatura inca cu vanzatoarea chioscului din acea seara, vom reveni. foto: marginionut.wordpress.com
Un articol cutremurator, care a trecut ca un fapt de viata banal.Consider ca el este o radiografie completa a societatii noastre, a nepasarii de care s-a ajuns sa se dea dovada. Un destin tragic al unui om simplu, aflat la cheremul unei societati a neglijentei, a lipsei de profesionalism, a coruptiei care a reusit in ultima instanta sa-l infringa ca individ si l-a determinat sa ia decizia fatala, epuizat de badjocura zilnica si neiertatoare, inumana, la care era supusa.
Se naste intr-o familie saraca si cu grele probleme de existenta si subzistenta, dar isi duce lupta cu propriul destin. Apare prima infringere, greutatile lipsurile ii aduc boala de plamini, boala asociata de obicei cu saracia si lipsurile. Apare in scena primul element al societatii putrede – se duce in spital cu o boala si se externeaza cu una si mai grava:devine purtatoare HIV din cauza sistemului de sanatate indolent, neprofesionist, „muls” de indivizi ca Teodoru. Continua sa lupte, incearca sa se integreze, merge la scoala sa se instruiasca. Apare in scena un alt element neprevazut al societatii noastre -lumea interlopa, golanimea, smecherimea- care simtind-o vulnerabila (familie saraca, fire retrasa) o rapesc, o sechestreaza si o violeaza sapte trogloditi, care netinind cont ca este purtatoare de virus HIV isi rezolva barbatiile, trecind aceasta fiinta nefericita in „vitrina cu trofee” a virilei lor masculinitati. Nu i-a „aparat” nici macar gindul ca pot fi condamnati pe viata la a fi contaminati si a-si contamina si apropiatii cu teribilul virus.
Apare in scena „organul”, bratul neiertator al legii- politia, procuratura- care in mareata lor postura devin niste impostori, niste „impotenti” profesional, care nu reusesc timp de sase, sapte ani sa depisteze niste derbedei de cea mai joasa speta, ce probabil au un IQ cu putin peste numarul de clase ale trenurilor personale, deci care in mod sigur nu au avut ca si grija acoperirea urmelor faptelor lor. Dar „organul ” daca nu este „stimulat” nu da tot ce poate, ca daca ar fi fost copilul unuia dintre ei ar fi gasit faptasii si in gaura de sarpe, in 24 de ore. Nici macar faptul ca acei derbedei-cu risc de purtatori de HIV-trebuiesc controlati sa nu „imprastie” si mai mult boala nu i-a miscat in simtiri pe dragele noastre „organe” ale legii.
Astfel, societatea o badjocoreste a treia oara in viata, dar ea -victima- se incapatineaza sa mearga mai departe, trece peste stigmatul bolii, al badjocurii si al umilintei. Imi si inchipui marginalizarea la care a fost supusa, dar ea spera, merge la scoala, ca asta era probabil in mintea ei singura modalitate de a razbate in societate. Dar societatea ii da ultima lovitura, cea mai teribila, care-i naruie fragila constructie de sperante a vietii si existentei sale : niste concetateni o umilesc iarasi in public si nimeni din cei de fata nu ia atitudine, nimeni nu-i intinde o mina. Suspendata intre nenorocul propriului destin si putreziciunea societatii ce o inconjoara, pierde orice speranta si orice drum in viata si ramine in mintea ei numai cu drumul spre calea ferata, spre neant.
Si uite asa omul este supus vremurilor, nedreptatilor, nenorocului, iar drama lui nu mai impresioneaza pe nimeni, societatea devenind indolenta, mergind mai departe fara macar sa invete ceva din aceste intimplari.
Va trage cineva la raspundere „sistemul” : sistemul sanitar, politia, justitia, administratia, pentru toate nedreptatile pe care le-au pricinuit acestui suflet? NU! Ba mai mult, multi angajati din „sistem” se premiaza singuri cu vile, masini si trai mai bun, pentru faptul ca fac rau in jur.
Sintem o societate bolnava, umilita, ineficienta, insensibila, indolenta, care functioneaza datorita inertiei, dar care poate ajunge la un anumit moment sa se simta precum personajul Rodica Gavrilas, sa ajunga in fundatura disperarii.
Sint curios…Rodica figura in evidenta Asistentei Sociale, o consilia cineva? Nu vedeti ca ni se sinucid copiii, cind se stie de cind lumea ca tinerii sint „rezerva” de speranta si vitalitate a societatii!?!?
Dragi semeni, treziti-va!
Dumnezeu sa te ierte, Rodica…si iarta-ne si tu pe noi pentru raul pe care ti l-am pricinuit! Sa-ti fie tarina usoara!