Constantin Cojocaru, adevăratul tată al Partidului [intlink id=”17912″ type=”post”]Poporului[/intlink], spune că patronul OTV este un hoţ şi un populist. Loc de împăcare nu mai este. E o bătălie pe viaţă şi pe o posibilă candidatură la preşedinţie. De la televizor, pare doar o răfuială, din care unul iese popular şi celălalt fraier. Unul are televiziune, se autopromovează, iar celălalt se foloseşte de arma justiţiei să-i stea în cale. La dimensiunea realităţii, este însă un război de gherilă. De ideologii, de care strânge mai multe semnături, unde se trimit, cine conduce partidul, cine va fi prim-ministru. Într-un an, părţile combatante, economistul Constantin Cojocaru şi mogulul Dan Diaconescu, îşi vorbesc doar la termenele de judecată. Asta dacă OTV-istul se trezeşte de dimineaţă să onoreze instanţa. Dacă nu, trimite avocaţii. [intlink id=”14645″ type=”post”]Cojocaru[/intlink], cel care a iniţiat legea cu care Diaconescu pozează în salvatorul României, îi sare la beregată. DD i-a furat numele partidului, o parte din simpatizanţi, şi-a însuşit legea Cojocaru şi vrea să ajungă la Cotroceni. Din sutele de ore pe care economistul le-a petrecut în studioul OTV, nu s-a ales cu nimic.
Sediul adevăratului Partid al Poporului este undeva în centrul Bucureştiului. Pe strada Academiei, numărul 7, la mezanin, Cojocaru are un birou plin cu bibliorafturi. Sunt, de fapt, miile de foi su semnături. Pe unul din pereţi, are agăţat un banner cu poza lui şi sigla partidului, o mână care ţine trei spice de grâu. L-au sfătuit nişte consultanţi să pună spicele pe siglă. A acceptat şi crede că e cea mai reuşită din România. „Noi luptăm pentru muncă, nu pentru hoţie”, e hotărât Cojocaru. Recunoaşte însă că „momentul OTV” l-a propulsat pe scara ideologilor în politică.
Primul episod de dragoste
În februarie 2009, mergea pentru prima dată în studioul din Bulevardul Preciziei numărul 3. Otevistul Tudor Barbu făcea o emisiune interactivă, unde invita românii să trimită sms-uri cu suprataxă în care să spună cam care ar fi soluţiile ca economia României să-şi revină. A fost o întâmplare că economistul urmărea postul lui Dan [intlink id=”17982″ type=”post”]Diaconescu[/intlink]. L-a sunat pe Barbu, i-a prezentat legea Cojocaru şi aşa a ajuns la televizor: „I-am spus că legea asta a mea a fost mediatizată încă din 1990. Pe mine nu m-a descoperit Dan Diaconescu, aşa cum minte el cu neruşinare! Am venit la OTV şi am convenit cu Barbu să facem un set de emisiuni în care să prezentăm proiectul meu de lege. În primele patru, am prezentat cum a fost distrusă ţara asta”.
Atât a durat prima parte a poveştii Cojocaru – OTV. Vreo alte şapte – opt emisiuni ar fi trebuit să urmeze, în care preşedintele de partid să-şi expună platforma politică. N-a mai fost să fie. „M-am dus la emisiune şi n-am mai dat de Barbu. O secretară mi-a spus că gata, OTV întrerupe colaborarea cu mine, pe motiv că nu facem audienţă”, povesteşte Cojocaru.
Revenire după un an
Vorbeşte cu precizie despre orice întâlnire cu oteviştii. Ţine minte când şi cine l-a sunat, de ce, ce a cerut. După un an, prin ianuarie 2010, Tudor Barbu a luat din nou legătura cu Cojocaru: „Mi-a cerut nişte schiţe pe care le făcusem eu pentru emisiunile care n-au mai avut loc. M-am gândit că n-are ce să fie rău, deşi gestul lor cu audienţa a fost lispit de gentileţe”.
Aşa au reluat colaborarea. Cojocaru avea nevoie de promovare, OTV-ul de audienţă. Pentru trei luni de zile, economistul aproape că s-a mutat în sediul OTV. Avea emisiune în fiecare zi, dezbătea problemele naţiunii cu Barbu, iar oamenii îi ascultau ore întregi. Treaba devenea groasă: „La începutul lunii martie, le-am propus să strângem nişte semnături, să trimitem legea asta în [intlink id=”14126″ type=”post”]parlament [/intlink]sau la Băsescu, la Cotroceni. Ne scriau cam 20 – 30 de oameni într- o zi. După o vreme, într-o luni, am avut 20.000, iar vineri, în aceeaşi săptămână, au fost 46.000″. Cifrele nu-s deloc ameţitoare pentru Cojocaru. Chiar crede că-s adevărate: „Semnăturile erau pentru mine, nu pentru Diaconescu!”.
Politica a scăpat printre degete

Bucuros de miile de mesaje venite din partea telespectatorilor noctambuli, Cojocaru a trecut la pasul doi: „Le-am propus să facem un partid. Diaconescu a zis: «Dom´le, noi la OTV nu facem politică!» Fix de pe 25 martie, pe mine nu m-au mai chemat în emisiune. În seara aceea, aşa, deasupra ecranului, era scris: «Susţinătorii legii Cojocaru vor să-şi facă partid politic!» Am înregistrarea, eu nu mint! Deci ei îşi făceau [intlink id=”8040″ type=”post”]partid[/intlink]”.

25 martie a fost pentru Cojocaru şi Diaconescu ziua marii despărţiri. Nu s-a lăsat cu telefoane de ameninţare, nici cu apostrofări. Pentru Cojocaru a însemnat doar câteva luni de aşteptare: „Atunci s-a creat diversiunea! După aia au mai făcut ei dezbateri. Legea s-a numit Cojocaru – OTV, apoi legea OTV – Cojocaru, ca până la urmă să fie Legea OTV.” …citeste intreg articolul

Autor: Ionela Săvescu