Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel

Luni, 20 iunie, este prima zi din Postul Sfinţilor [intlink id=”1867″ type=”post”]Apostoli [/intlink]Petru şi Pavel, unul din cele patru de peste an. Acesta nu are o durată fixă, fiind stabilit în funcţie de data serbării Paştilor. Începe în fiecare an, după Duminica I de la Rusalii, când se lasă sec, şi se încheie totdeauna la data de 29 iunie, când sunt prăznuiţi cei doi Sfinţi Apostoli. Lucrarea de propovăduire a Evangheliei, făcută de Sfinţii Petru şi Pavel, a fost una rodnică dar şi plină de jertfă. Nu de puţine ori au avut de înfruntat bătaia, temniţa şi alte neajunsuri care n-au reuşit să-i despartă de iubirea Mântuitorului Hristos, în a cărui împărăţie se vor odihni în vecii vecilor. Multe comunităţi s-au creştinat auzind cuvântul plin de puterea Duhului Sfânt al apostolilor, care au continuat să-i îndrume prin epistole. Cele mai multe ne-au rămas de la Sf. Apostol [intlink id=”12550″ type=”post”]Pavel [/intlink]şi constituie un adevărat tezaur de învăţătură. Sfinţii Petru şi Pavel au mers, din dragostea de a vesti oamenilor calea mântuirii, până la sacrificiul suprem. Primul dintre ei a fost răstignit pe o cruce, dar cu capul în jos, iar cel de-al doilea a fost decapitat cu sabia. Pentru creştinii ortodocşi acest post este o formă de cinstire atât a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel cât şi a darurilor Duhului [intlink id=”8446″ type=”post”]Sfânt[/intlink], care s-au pogorât peste ei şi peste ceilalţi, la sărbătoarea Cincizecimii. Datorită acestui fapt, în vechime acest post mai era denumit şi al Cincizecimii. Nu are o rânduială foarte aspră, sâmbăta şi duminica, de sărbătoarea Naşterii Sf. Proroc Ioan Botezătorul dar şi de cea a Sfinţilor Apostoli, în cazul în care aceasta cade miercurea sau [intlink id=”15308″ type=”post”]vinerea[/intlink], dându-se dezlegare la peşte.
