”Ipostaze”, mai mult decât o expoziţie
Miercuri, începând cu ora 17, a avut loc un eveniment artistic care nu va putea fi şters prea curând din mintea şi inima participanţilor. Galeriile de [intlink id=”21912″ type=”post”]Artă[/intlink] au găzduit, sub egida Muzeului Mixt, expoziţia de pictură şi grafică „Ipostaze”, semnată de artista de sorginte tecuceană dar stabilită în Vâlcea, Tina Ecaterina Popa. Manifestarea de miercuri a cuprins şi o emoţionantă întâlnire a trei generaţii. Foşti colegi de grădiniţă, de şcoală, au venit să o revadă pe artistă dar şi pe sora ei Jeni Eugenia şi pe fratele lor Adrian. Dintre cei dornici să o reîntâlnească pe [intlink id=”21574″ type=”post”]Tina Popa[/intlink] amintim pe profesorii Doina Codreanu, Alina Cerei, Maria Durchi, Cecilia Chiscop, la care se pot adaugă alte nume care fac cinste oraşului prin activitatea lor, pierdute-n mulţimea de ieri, de aproape 100 de persoane. ”Avem bucuria unei întâlniri cum n-a mai fost de mult la galerie”, a spus în deschidere Lucia Gologan. ”Ceea ce ne propune Tina Popa n-are nevoie de prea multă prezentare (…) Tuşele sunt aşa de frumoase ca în desen, iar în grafică culoarea vorbeşte la fel de mult ca în pictură”, a precizat printre altele scenograful brăilean Gheorghe Mosorescu, invitatul artistei. Tina Popa s-a născut în 1942 la Tecuci, unde a făcut şi primii ani de şcoală pentru ca mai apoi să absolve Liceul de Arte Plastice ”Nicolae Tonitza” din capitală şi Institutul de Arte Plastice din Iaşi. A expus pe meleagurile noastre dar şi în ţări precum Franţa, Germania, Austria Belgia ş.a.m.d. Unul din premiile importante pe care le deţine este ordinul ”Meritul Cultural în Grad de Comandor” acordat în 2004 de preşedintele ţării. În faţa tecucenilor s-a afişat cu multă simplitate, într-o frumoasă ţinută cu motive populare, fiind încălţată cu opinci.
În prima parte a discursului şi-a exprimat regretul sincer că deşi venirea ei la Tecuci a presupus multă trudă, primarul şi directorul Muzeului Mixt nu au reuşit să ia parte la eveniment. Pentru că este dificil de a sintetiza prodigioasa sa activitate artista a menţionat doar câteva lucruri printre care suita taberelor anuale de creaţie, organizate cu sprijinul primăriei vâlcene, în casa sa din Dealul Malului. “Dincolo de orice afacere pictura este cea care duce sâmburele de adevăr, semnul care rămâne şi după noi”. Tina Popa i-a îndemnat pe tecuceni ca în ciuda vicisitudinilor să lupte pentru a lăsa ceva în urmă. “Aveţi o sală de vis care păcat că nu este fructificată cu căldură, cu o toaletă, şi cu primirea necesară”, a mai constatat artista. Când a venit momentul să vorbească de oraşul natal, faţa i s- a înseninat: “Un oraş care l-am recunoscut, cu case vechi, frumoase, fără etaj, nu prea multe modernizări (…) Tecuciul este şi rămâne o poveste. Sunt oraşe care nu au ce povesti”. Melodiile interpretate de profesorul [intlink id=”21478″ type=”post”]Mircea Călianu[/intlink] şi Cristian Briceanu au încheiat manifestarea. Iubitorii de artă au putut admira miercuri şi expoziţia de tapiserie a Eugeniei Popa, sora artistei. Doua scurte videoclipuri: AICI si AICI

Si mai mult decat o ABSENTA.
Ce sa fie oare cu primarul Finkelstain care de Zilele Tecuciului are grija si merge si colo si dincolo si… nu ajunge la muzeu?! Ma faceti si pe mine sa inteleg ce fel de primar avem?!!
Atmosfera a fost exceptionala. Lume asa de multa nu am mai vazut de mult. Pacat ca nu avem si o sala dotata corespunzator pentru astfel de evenimente.