Festivitatea vârstei a treia în data de 1 octombrie

batrani iubareti  Data de 1 octombrie este marcată şi la Tecuci, fiind „Ziua mondială a vârstei a treia”. Toate cuplurile ce anul acesta au împlinit 50 de ani de [intlink id=”19319″ type=”post”]căsnicie[/intlink] sunt aşteptate  la Primărie pentru a-şi depune documentaţia ce atestă faptul că sunt ambii în viaţă, aduc certificate de naştere, de căsătorie şi buletine. Anii trecuţi circa 40 de astfel de cupluri au participat la eveniment, primind diplome de merit, înmânate chiar de primarul urbei Eduard Finkelştain, au primit flori alături de un plic cu suma simbolica de 300 lei. „Sunt persoane care s-au înscris dar probabil sunt mult mai multe cupluri care însă nu ştiu de eveniment. Noi îi aşteptăm până la sfârşitul lunii septembrie, sperând că numărul îl va depăşi pe cel din anul anterior. Nu ştim exact câţi bani vor primi, probabil tot 300 lei de cuplu, însă acest lucru îl va decide primarul. Le vom oferi un [intlink id=”8618″ type=”post”]spectacol[/intlink] susţinut de Casa de Cultură, pentru a le aduce puţină bucurie în viaţă”, au informat cei de la Registratura Primăriei. Aşadar, toţi cei ce au împlinit 50 de ani de căsnicie sunt aşteptaţi cu drag la Primărie pentru a fi înscrişi, şi nu e nevoie de ambii soţi să se prezinte, ci doar unul dintre ei poate veni să-şi confirme prezenţa cu actele necesare, dat fiind şi faptul că unul din ei ar putea fi bolnav.