CSS Tecuci, cros şi alte activităţi sportive
O nouă ediţie a Cupei de toamnă/Covorului la cros va avea startul duminică, la ora 9, pe bulevardul Victoriei. Competiţia se adresează elevilor din clasele V-XII, urmând să se desfăşoare pe 4 categorii de vârstă (12-13 ani…18-19 ani). Concursul organizat de Clubul Sportiv Şcolar Tecuci (CSS) în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport din Galaţi este şi un bun prilej de selecţie pentru sectorul de atletism al CSS Tecuci. Câştigătorii concursului vor fi recompensaţi cu premii. Tot spre sfârşit de săptămână (vineri-duminică) handbaliştii de la CSS Tecuci vor lua parte la Brăila, la primul turneu (anul competiţional 2011-2012) din cadrul Campionatului Naţional pentru Juniori III (cls.VII-VIII) Seria C, alături de echipe din Galaţi, Constanţa, Cernavodă, Năvodari şi oraşul gazdă. Coordonatorul tecucenilor, prof. Dănuţ Vieru, ne-a precizat că întrucât echipa sa nu îndeplineşte toate cerinţele de înălţime şi vârstă (există mai mulţi jucători de cls. a VI-a decât prevede regulamentul) este posibil ca să nu primească niciun punct chiar şi în caz de victorie. Cele 6 turnee de anul acesta vor ajuta însă la crearea unui grup omogen şi experimentat care va putea face o figură frumoasă în viitorul apropiat. Unul din turnee se va desfăşura în perioada 16-18 decembrie la Tecuci. Rămânând la capitolul handbal, menţionăm că sâmbătă la Sala Polivalentă se va disputa începând cu ora 11 meciul dintre CSS Tecuci şi CSM Călăraşi contând pentru etapa a III-a a Campionatului Naţional de Juniori I Seria B (cls. XI-XII). Tot în acest weekend va avea loc etapa a VI-a a Ligii Judeţene de Fotbal, CSS Tecuci urmând să primească pe teren propriu vizita formaţiei Gloria Iveşti. Seniorii noştri se clasează pe locul 9 cu 4 puncte iar juniorii pe locul 5 cu 13 conform afjgalaţi.ro. La un alt sector, cel al luptelor libere suntem calificaţi la turneul final, la categoria de vârstă cadeţi. Întregim peisajul sportiv tecucean cu precizarea că duminică echipele de rugby sub 18 ani (U 18) şi U 17 vor juca acasă de la orele 11, respectiv 12.30 cu cei de la Colegiul Tehnic ”Traian Vuia” Galaţi în prima etapă a Campionatului Naţional. Au informat: directorul Dumitru Gheţu şi alţi reprezentanţi ai CSS Tecuci.

Este una din solutii ! Sa scoatem tineretul din baruri, fast-food-uri, terase cu aburi de alcool si fum de tigara…
Iar spiritul de luptator, de invingator, se formeaza mai ales pe o vreme ca cea de azi.
pacat ca ploua in asa hal chiar in ziua competitiei, ar fi interesant de organizat mai des evenimente de gen maraton, cross, competitii de ciclism pentru incurajarea miscarii in aer liber, nu neaparat in sala de antrenamente. Am putea sa invitam si niste vedete pentru o promovare mai buna a miscarii, mie mi-ar placea sa alerg alaturi de Carmen Bruma, de ce numai Bucurestienii si Clujenii sa aiba privilegiul asta?
Sper ca manifestarea de duminica sa adune cat mai multi participanti, cu atat mai mult cu cat se adreseaza tinerilor.
Imi place ca in occident lumea se indreapta din ce in ce mai mult catre sport- oricare ar fi el: ciclism, alergare, maraton, patinaj…