Inspectii frontale la trei unităti de învăţământ .

Inspectia scolara
foto: calificativ.ro

În perioada următoare se vor derula o serie de inspecţii frontale la Grădiniţa Nr. 17 şi la Şcoala Nr. 4. Astfel de verificări au debutat la Grupul Şcolar „Ovid Caledoniu” încă de săptămâna aceasta şi vor continua pe parcursul săptămânii viitoare. Inspecţia frontală (este precedată de o pre-inspecţie) reprezintă un control amănunţit în fiecare compartiment -didactic, managerial, de secretariat etc.- cu scopul de a sprijini unitatea şcolară şi personalul în îmbunătăţirea activităţii. Fiecare cadru didactic va fi verificat la ore de inspectorii de specialitate ai ISJ Galaţi. O parte din date ne-au fost oferite telefonic de inspectorul şcolar de zonă, Eugenia Olariu. Inspectorul a infirmat ideea potrivit căreia inspecţiile ar veni pe fondul rezultatelor mai puţin satisfăcătoare obţinute de Şcoala Nr. 4 şi Grupul Şcolar „Ovid Caledoniu” la examenele naţionale. Eugenia Olariu a mai precizat că astfel de inspecţii au loc periodic, în semestrul al doilea urmând să se deruleze şi în alte unităţi educaţionale din Tecuci. Conform metodologiei, în cadrul acestui gen de inspecţie sunt evaluate nouă aspecte: nivelul atingerii standardelor educaţionale de către elevi; modul în care şcoala sprijină şi încurajează dezvoltarea personală a elevilor; calitatea activităţii personalului didactic; calitatea managementului şcolar şi eficienţa cu care sunt folosite resursele; calitatea curriculum-ului naţional şi local; calitatea activităţilor extracurriculare şi modul în care curriculum-ul este pus în practică; relaţiile şcolii cu părinţii; relaţiile şcolii cu comunitatea locală; respectarea legislaţiei în vigoare şi a regulamentelor; atitudinea elevilor faţă de educaţia pe care le-o furnizează şcoala. În urma unor astfel de inspecţii se acordă bineînţeles şi calificative.

2 thoughts on “Inspectii frontale la trei unităti de învăţământ .”

  1. Elevul daca e dotat la ” bibilica” si are vointa invata indiferent de ” calitatea activitatii personalului didactic”.
    Daca ai material ai si rezultate.

  2. cred,ca o parte din cele 9 puncte sunt subiective;1)elevul,are viziunea lui in ceea ce priveste actul educational,2)parintii nu au nici o treaba cu scoala,nici la sedintele cu parintii nu dau pe la scoala{unii},3)daca predai in mediul rural,activitatile extrascolare sunt de cele mai multe ori ineficiente(ma refer la lipsa financiara).si pentru asta sa primeasca un calificativ,cadrul didactic?

Comments are closed.