Gheorghe Chiriac marcheaza un veac de existenţă
În competiţia pentru marcarea unui veac de existenţă, Gheorghe Chiriac din Poiana a început deja numărătoarea inversă! În ultimii ani am avut prilejul să întâlnesc câţiva bătrâni cu o vârsta centenară: doi bărbaţi din Tecuci şi unul din Barcea (toţi trei trecuţi de o sută de ani!) şi o femeie din Cudalbi. Iată că, de curând, mi-a fost dat să mai am parte de o astfel surpriză care sper să nu fie şi ultima. Graţie doamnei Eta Munteanu, doctoriţă veterinară la Poiana – Buciumeni, am reuşit să fac cunoştinţă şi să stau îndelung de vorbă cu un ţăran care, la jumătatea lunii ianuarie a anului viitor, va împlini venerabila vârstă de o sută de ani! Acesta se numeşte Gheorghe Chiriac şi locuieşte în satul Diaconi (botezat Vişina de către comuniştii care făceau alergie la numele religioase!) ce aparţine de actuala comună Poiana. În ciuda mai multor vicisitudini care l-au marcat (şi-a pierdut ambii părinţi în timpul Primului Război Mondial: tatăl a murit pe front, iar mama s-a pierdut din cauza tifosului exantematic), anii grei ai celui de al Doilea Război Mondial (când a fost mobilizat pe frontul din Basarabia şi pe care şi-i aminteşte cu exces de amănunte), seceta cumplită din 1946 şi anii, parcă fără-de-sfârşit, ai epocii comuniste, când a lucrat din greu la CAP, Gheorghe Chiriac se pregăteşte să marcheze cel mai important eveniment din viaţa sa. De câtva vreme, el s-a lăsat antrenat într-o adevărată numărătoare inversă ce este specifică doar marilor competiţii.
Pentru a ajunge la această vârstă, el a fost ajutat nu numai de moştenirea genetică (mai are un frate de 97 de ani, care trăieşte la Călăraşi!), de o alimentaţie sănătoasă şi lipsită de chimicale, ci şi de viaţa cumpătată pe care s-au străduit să i-o asigure cele două soţii din lunga sa existenţă.
Gheorghe Chiriac nu pare deloc a se afla la vârsta specifică senectuţii pentru că este încă extrem de vioi (se deplasează prin curte şi îşi face multe treburi gospodăreşti de unul singur), este lucid şi destul de coerent în exprimare, memoria fiindu-i stimulată încă de nenumăratele amintiri care l-au marcat.
Aşa de pildă, cunoaşte numeroase evenimente din trecutul comunei sale (fiind o adevărată bancă de informaţii!), îşi aminteşte cu drag de drumurile prin pădurile pitoreşti din preajmă, de potecile prin codrii de nepătruns ai Buciumenilor (în care nu a ezitat să mă conducă!), de văile Roşia, Mocanului, Fetelor, Runcu sau Teiului cu Icoană. El îi mai ştie încă pe boierii locului: Mavridis, Mazilu, Giurgea, Pintilie ş.m.a. despre care oamenii din sat nici nu au auzit.
Despre Costache Dragos, ultimul haiduc al plaiurilor tecucene, care a trăit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a aflat de la bunicul său ”Gheorghe a lui Ionel”, adevăratul său tată care l-a crescut şi l-a educat din momentul în care a rămas orfan.
D
eparte de “lumea dezlănţuită”, atât de specifică mediului urban de astăzi, acest ţăran din Poiana, născut în zodia Capricornului, continuă să-şi petreacă restul zilelor care i-au fost hărăzite de Dumnezeu, îngrijit fiind de una din nepoatele sale, dar şi sub privirea jucăuşă a unei pisici, prietena sa fidelă care nu ezită să îi ţină “tovărăşie” în zilele mohorâte şi plicticoase de iarnă.
Uneori, pentru a se mai înveseli, bătrânul ţăran din Poiana obişnuieşte să mai deguste câte un pahar cu vin bun din producţia proprie. Poate că şi din acest motiv, Gheorghe Chiriac aşteaptă (cu optimismu-i care nu l-a ocolit niciodată) să vină cât mai repede primăvara viitoare pentru a se apuca iarăşi de îngrijit via din grădină. Va fi cu siguranţă mult mai fericit pentru că va fi şi primul său an din cel de al doilea veac!
Dumnezeu să-ţi dea multă sănătate, bădie Gheorghe!
Fotoreportaj: Gh. Popa
–––––––––-




mai traiti voi 100 de ani cu rautatea voastra el a trecut si prin bine si prin rau dar voi numai prin rau ca si noi
Grazie doamnei Eta,am auzit cã un cetãzean al satului din care sunt si eu a ajuns la ce-a de100 turatie a pãmîntului în jurul soarelui.E perioada vîrstei sale.Te salutã Jenicã Pricochi din Roma Italia.Noi nu suntem rãi,suntem buni dar,nu suntem apreciati.Asa ne gãsim in aceste vremuri.(Cred cã mai ai nucul de la poartã. Nu l-ai tãiat.
esti bine tataie sa mai traiesti100 bravo