Alexei Alexinski – biolog
Alexei Alexinski ( nscut la 7 iulie 1899, la Iaroslav în Rusia- decedat 29 aprilie 1966, Iaşi), biolog. A urmat cursurile şcolii primare şi cele liceale în Hotin (Republica Moldova). Şi-a continuat studiile la Facultatea de Ştiinţele Naturii a Universitatea din Cernăuţi. Funcţionează ca profesor de biologie la licee din Hotin şi Tecuci. În 1950 este recrutat în colectivul de cercetare care a redactat lucrarea „Fauna Republicii Populare Române”. Doctor în biologie şi candidat în ştiinţe biologice din 1963. Între 1960-1964 a lucrat ca cercetător principal la Filiala Academiei din Iaşi. A fost cooptat ca membru al mai multor societăţi ştiinţifice din ţară şi din străinătate. A fost membru al „Societăţii de Geografie”, al „Societăţii naturaliştilor din România”, al „Societăţii de entomologie” din Polonia, al „Societăţii de botanică şi zoologie” din Viena. A publicat 50 de studii de specialitate. A cercetat fauna lepidopterelor din Măgura Odobeştilor, sudul Moldovei, Munţii Parâng, Dobrogea, Marea Neagră, masivul Ciucaş, Cheile Bicazului, masivul Rodna, Bârnova, Rezedea, Valea lui David. A colecţionat 80.000 de lepidoptere, însumând 2600 de specii. În 1934 a pus bazele unui muzeu de Ştiinţe naturale în Tecuci, fiind sprijinit de prof. Constantintin Solomon şi medicul Mihai Dimitriu. Bibliografie: Ştefan Rugină – Monografia Liceului Teoretic “Calistrat Hogaş” din Tecuci, Ed. Şcoala Gălăţeană, Galaţi, 2003, p. 152-153. Sursa: vol „Nasc si la Tecuci oameni” autor Vasile Ghica
