De-a alba-neagra la festivitati de premiere
Sunt probleme si in culisele invatamantului, premierea a ajuns sa se faca dupa preferinte? Sau Ministerul Educatiei nu mai are fonduri egale pentu toti premiantii!?! Astazi, 29 noiembrie la Palatul National al Copiilor din Bucuresti are loc festivitatea de premiere a elevilor care au obtinut distinctii la olimpiadele scolare si concursurile internationale 2009-2010, precum si a profesorilor care i-au pregatit si a unitatilor scolare de provenienta ale acestora. Din judetul Galati participa trei elevi, doi din Galati, respectiv Mihai Racoreanu de la Colegiul National „Vasile Alecsandri” premiat cu argint la olimpiada de Stiinte a Uniunii Europene si Narcisa Codreanu de la Scoala gimnaziala „Nichita Stanescu” cu premiul trei la olimpiada de romana; precum si eleva GEANINA DRUTA din clasa a-XII-a a Liceului Teoretic „Spiru Haret” Tecuci, castigatoare a premiului intai la olimpiada internationala de limba, comunicare si literatura romana. Eleva s-a deplasat la Bucuresti alaturi de profesorul indrumator de romana, Marcela Ciobanuc. Premiile acordate constau in sume de bani ce variaza de la 4.000 la 8.000 lei, acestea acordandu-se atat elevului cat si profesorului, elevul primind de la inceputul noului an scolar si o bursa lunara de 300 lei, toate aceste fonduri financiare venind de la Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului. ” Geanina Druta a castigat olimpiada la limba romana, insa avem si eleva Simona Diaconu, in clasa a-VIII-a acum, care a participat in vara la concursul de matematica, care dupa opt ani s-a desfasurat in Romania la Ramnicu-Valcea, deoarece anual se alege tara organizatoare, si de unde Simona a obtinut medalia de argint la Balcaniada de matematica. Desi a obtinut punctajul de 37 puncte, practic mai mult decat trei elevi din echipa Romania A, cu specificatia ca era cu un an mai mica decat ceilalti participanti, Simona Diaconu nu a fost convocata pentru astazi la Bucuresti. Am facut sesizari la Galati, la Bucuresti si dupa lungi asteptari, raspunsul a fost ca nu a fost convocata deoarece a facut parte din a doua echipa a Romaniei si cam atat. Este nedrept ceea ce se intampla dar astea sunt vremurile actuale pe care le traim”a spus directorul Liceului „Spiru Haret”, profesor Ion Grecu. Practic, Simona Diaconu cand a participat la Balcaniada era in vara, terminase clasa a-VII-a, cunostintele ei la matematica depasind nivelul celor prezenti care toti terminasera clasa a-VIII-a. Au participat elevi din Bulgaria, Cipru, Grecia, Turcia, Serbia, Macedonia, Kazahstan, Iugoslavia, etc., insa ai nostri organizatori nu au considerat ca de cuviinta ar fi binemeritat acest premiul Simonei, raspunsurile lor fiind plauzibile. Ion Grecu care a fost si profesorul de matematica al Simonei are dreptate afirmand ca nedreptatile curg intrucat capacitatile elevei sunt demne de admirat.
Scris de Nina Popa – colaborator tecuci.eu

De aceea ajung toti elevii buni din tara sa nu aiba unde lucra dupa terminarea scolilor,facultatilor,sunt nevoiti a pleca din tara pentru un servici bine platit in straini,printre straini.Ajungem sa fim nedreptatiti in tara noastra,pierdem si ultima bruna de credinta in bine la noi,tinerii isi pierd visele,ne trebuie o mare schimbare,trebuie sa tinem capulsus in fata furtunilor,a nedreptatilor,trebuie sa avem credinta inD-zeu chiar daca valurile vin…si trec