Regina Ana

N-am cunoscut-o, n-am stat niciodată prin apropierea sa, cum n-am fost nici prin apropierea Majestății Sale, a Regelui Mihai. Dar atunci când familia regală a vizitat Tecuciul, cel mai probabil prin 1997, mi-am luat inima-n dinți și m-am strecurat prin mulțime și i-am înmânat Regelui prima mea carte despre Cioran, Scepticul nemântuit. Nu mai știu cum suna dedicația de pe coperta interioară, dar ajuns în fața sa i-am spus că în presa românească a apărut o imagine a sa cu Cioran și mulți credeau că este o făcătură. Mi-a spus că l-a cunoscut la Paris și că n-a fost nici un fals, fotografia o făcuse cu ceva înainte de trecerea lui Cioran în eternitate.

Eram emoționant și căutam un loc prin care să mă retrag, să ies din acea încercuire ce se formase în jurul Regelui. Căutam o breșă și mi s-a părut că undeva prin stânga m-aș putea retrage fără să incomodez prea multă lume. Îmi făcusem datoria și n-avea rost să stau lângă Rege, unde era deja destulă aglomerație cu multe fețe simandicoase și cu ștaif. Eram buimăcit ca un iepure în bătaia farurilor. M-am ghemuit ca să mă strecor mai ușor în afara careului și m-am trezit dintr-o dată lângă Regina Ana, pe lângă care încercam să mă strecor. Cred c-a sesizat emoția care mă încerca și special mi-a făcut puțin loc să ies din mulțime. M-a surprins însă zâmbetul generos cu care mă gratula și lumina care radia de pe chipul său.

– Sărut mâinile Alteță, atât am reușit să rostesc și m-am grăbit spre intrarea în parc, departe de aglomerația din centrul orașului.

Asta a fost tot. Nu m-am întreținut cu Majestățile lor, n-am stat la taclale și n-am luat cuvântul la întâlnirea organizată.

Au trecut de atunci două decenii, s-au schimbat guverne și s-a primenit, în câteva rânduri Parlamentul, dar altă ocazie de a fi prin apropierea lor n-a mai apărut. Am rămas cu amintirea acelui zâmbet generos și liniștitor și m-am convins încă odată că regele se naște rege și nu este expresia voinței naționale.

Ionel Necula