loader image
victor-paul-dobre-prefect-judet-Galati

Dialog social cu Prefectul Victor Dobre

La prima întâlnire a fost luat pulsul Tecuciului

Sala Studio a Casei de Cultură Tecuci a găzduit prima întâlnire a Prefectului judeţului Galaţi, dl Victor Paul Dobre, cu un grup numeros de lideri de organizaţii sindicale locale: SC. Commet, Vitimas, Amep, Sanitas, C.I.T. (fosta IRA), Federaţia Metal. La întrebările acestora, care au vizat cele mai diverse probleme de interes social şi economic, s-au străduit să le răspundă primarul municipiului, dl. Gheorghe Lazăr, comandantul Poliţiei municipale, dl. Ionel Vâlcu, dl. I. Ardeleanu, şeful Oficiului pentru protecţia consumatorului şi nu în ultimul rând prefectul.

Întâlnirea a avut loc la iniţiativa Prefecturii Galaţi şi se doreşte a fi trimestrială. A fost adus în discuţie modul defectuos de conducere a unor societăţi care au astăzi datorii de mai multe miliarde (Commet și Contec SA.), maniera în care s-au vândut şi apoi cesionat unele acţiuni la Commet. Au mai fost dezbătute şi două probleme preocupante pentru tecuceni: refacerea fostului judeţ Tecuci şi construirea unui nou spital.
La sfârşitul acestei întâlniri, dl. Victor Dobre, Prefectul judeţului Galaţi ne-a acordat un scurt interviu:

Reporter: Domnule Prefect v-aş ruga să ne spuneţi câteva cuvinte în legătură cu rostul aceastei întâlniri.

Prefect: La Tecuci este prima întâlnire de acest gen, dar iniţiativa acestui fel de dialog datează încă din luna ianuarie la Galaţi, când am avut o primă întâlnire cu sindicatele după câteva săptămâni de la instalarea în funcţie. Este o iniţiativă ce ţine de necesitatea de a comunica, şi eu doresc o comunicare constantă între autorităţi şi liderii de sindicat pe care îi consider reprezentanţii cei mai autorizaţi ai segmentului cel mai activ al populaţiei.

Trebuie să cunoaştem imaginea pe care o au dânşii faţă de funcţionarea autorităţilor publice, funcţionarea instituţiilor descentralizate în teritoriu, a primăriilor, a prefecturii, a modului cum este percepută prestaţia guvernului. Este dacă vreţi, un cadru foarte bun de a lua pulsul societăţii.

Reporter: Apropo de puls, domnule Prefect, am observat că liderii de sindicat au ridicat printre altele problemă gravă a şomajului. Vă rog să ne spuneţi dacă la nivelul Prefecturii Galaţi există o anumită strategie care să ducă la combaterea acestei situaţii?

Prefect: Pentru noi este un fenomen mai mult decât preocupant, deoarece şomajul ridicat are repercusiuni directe în plan social şi în toate aspectele de zi cu zi ale unei comunităţi. Bineînţeles că ne preocupă această problemă pe care o moştenim şi va trebui să facem o analiză foarte rapidă şi pertinentă pentru a găsi soluţii, iar acestea nu numai că sunt greu de găsit, dar depind de foarte mulţi factori, mai ales financiari. Eu îmi păstrez optimismul şi cred că vom găsi soluţii eficiente.

Observator T – mai 1997

Interviu publicat în volumul „Memoria hârtiei”, autor Viorel Burlacu

One thought on “Dialog social cu Prefectul Victor Dobre

  1. Para ieri s-ar fi intamplat… Interesante aceste intoarceri in timp prin intermediul dvs. Continuati!

Comments are closed.