M-am numărat mereu printre cei care consideră că Ion Petrovici este una dintre personalitățile cele mai profunde și mai complexe pe care Tecuciul le-a dat culturii române și europene: profesor, filosof, ministru și scriitor înnobilat cu laurii Academiei Române. Tot ceea ce a scris filosoful tecu-cean, alături, mai ales, de ceea ce s-a scris până acum în legătură cu opera și personalitatea sa, sunt argumente care susțin această idee. Din păcate însă, viața nu i-a oferit posi-bilitatea să se afirme atât cât ar fi putut, iar contemporanii doritori să-i cerceteze mai bine opera, au găsit până de curând lacătul cenzurii atârnând sfidător deasupra numelui său.

Cartea publicistului tecucean Ionel Necula, Ion Petrovici în vizorul securității, apărută la editura Saeculum I.O. aduce în fața publicului, printr-un bogat material documentar, drama unui om care în cei nouăzeci de ani de viață a trecut de la statutul de privilegiat, la cel de năpăstuit, de la gloria tribunei academice și universitare, la umilința pușcăriei. După un studiu îndelung al dosarelor de judecată și al celor de urmărire informativă, de care s-a ,,bucurat” Petrovici, autorul volumului vine în fața cititorilor cu o lucrare extrem de bine documentată, în care maniera istoriografică este inteligent completată de un stil narativ, lejer de par-curs ca lectură.

Lucrarea susamintită aduce o rază de lumină asupra acu-zelor care i-au fost puse cu mare nedreptate de către con-testatarii și judecătorii săi. Exemplificările sunt făcute cu documente găsite în dosarele de la CNSAS, la care se adaugă uneori chiar corespondența autorului cu unii dintre cei care l-au lucrat la securitate: I. Iordan, N. Corneanu. Găsim astfel în paginile cărții lumea suferindă a unor proscriși: miniștiri, academicieni, parlamentari, scriitori, artiști, condamnați cu toții de un regim bezmetic, instalat prin forța tancului sovietic. Lumea marii intelectualități românești dintre cele două războaie mondiale, căreia i-a aparținut și filosoful tecucean este terfelită, batjocorită și decimată în beciurile securității și ale pușcăriilor. Pentru I. Petrovici începea în anul 1945 calvarul unei anchete în care umilința arestării alterna cu parșivenia unor așa zise cercetări în libertate, pentru ca în final tribunalul “poporului” – oare care popor? – să pronunțe o sentință stabilită politic la Moscova și pusă în practică de lacheii de la București. Profesorul atâtor generații de studenți ai universităților din Iași și București, “ambasadorul spiritualității românești” este eliminat brutal din viața socială, iar opera sa filosofică și literară este trecută la index.

În calvarul celor zece ani de temniță și apoi al anilor în care a avut domiciliu forțat, Petrovici își poartă singur cru-cea urcând cu demnitate Golgota unei mari suferințe, ală-turi de alți foști demnitari ai vremii. Așa cum reiese din declarațiile celor care l-au cunoscut în închisoare, precum și ulterior, ale celor care îl turnau la securitate, filosoful a fost mereu un model de conduită, cu un comportament exemplar, fără nici o concesie de la demnitate și onoare. O întreagă armată de turnători, toți din medii intelectuale deosebite, precum ,,Alecu”, ,,Călinescu”, ,,Bologa”, ,,Filip”, ,,Nicodim” și mulți alții și-au exersat stilul ,,scriitoricesc” prin note informative cu privire la viața personală a mare-lui proscris, urmărit mereu, ca nu cumva ,,obiectivul” să se abată de la calea cea ,,dreaptă” pe care o impunea partidul unic.

După eliberarea sa din pușcărie, Petrovici a revenit în lume, precum Zarathustra din munți, după zece ani de umilințe și privațiuni, dar nu pentru a propovădui supra-omul, ci pentru a servi de pretext subomului, vânduților, celor dispuși să-i urmărească mișcările și să raporteze despre el, în schimbul unei anumite sinecuri. Năimiți s-au găsit întotdeauna.

În paginile cărții sale, Ionel Necula aduce și unele infor-mații lămuritoare în legătură cu relația dintre cei doi oameni de cultură tecuceni, I. Petrovici și Iorgu Iordan, pe care apartenența la ideologii politice diferite i-a pus într-o rivalitate necinstită, mai ales în ceea ce îl privește pe mare-le lingvist.

Un număr important de pagini din carte sunt consacrate de autor și altor teme de discuție importante, cum ar fi po-ziția filosofului față de evrei, apartenența la loja masonică sau relația cu legionarii. În legătură cu acest ultim aspect, care s-a dovedit a fi neadevărat, trebuie spus că Petrovici a fost cercetat de o echipă de gardiști din care făcea parte și concitadinul său, juristul Vintilă Dongoroz.

Preocupările scriitoricești ale filosofului ajuns la vârsta senectuții, precum și împrejurările în care acesta va veni pentru ultima dată la Tecuci, în 1970, sunt alte capitole ale cărții, tratate în mod generos de către autor. La fel de sugestive sunt cele câteva pagini din finalul cărții, ușor meditative, dar și de meditat asupra textului propus, cu privire la turnătoria diabolică la care a fost supus filosoful mai bine de douăzeci de ani. O problemă pe care delicat și diplomatic o abordează Ionel Necula și care rămâne încă o rană nevindecată, este aceea a reabilitării juridice a lui Ion Petrovici. Poate că o cercetare viitoare, inclusiv de natură juridică, va putea duce la noi clarificări care, în final, să ridice o anatemă pusă, poate pe nedrept asupra sa. Lectura cărții lasă cititorului posibilitatea să descopere în paginile ei și alte informații care definesc portretul unui om, al cărui nume se înscrie printre marile valori românești reprimate de un regim de tristă amintire.

Oricum, trebuie subliniat încă o dată, că această carte a lui Ionel Necula, a patra ca apariție editorială, oferă un material documentar dens, bine structurat, bazat pe docu-mente ale procesului, dar și ale dosarelor de la CNSAS, care vine între altele să repare, fie și parțial, o mare nedreptate ce i s-a făcut scriitorului și filosofului, omului de mare spirit, care a fost Ion Petrovici.

Publicat in ziarul Semnal – Decembrie 2005

Extras din volumul “Memoria hartiei”, autor Viorel Burlacu