“Invenţii care au schimbat omenirea!”
Sub sloganul „Progresul se face pe seama celor perseverenţi” a debutat astăzi, 16 noiembrie 2011, la Şcoala nr. 11 „IORGU IORDAN” Tecuci , activitatea „Invenţii care au schimbat omenirea” sub auspiciul Săptămânii Educaţiei Globale. Scopul acestei activităţi a fost de motivare a elevilor pentru a crede în rolul intelectualului român în dezvoltarea societăţii. Dezvoltarea la elevi a interesului pentru lectură , pentru cercetare în ideea de a descoperi pe înaintaşii noştri , ingineri sau cu alte specializări, care au avut deosebite contribuţii pe plan naţional şi mondial prin invenţii, descoperiri şi orice alte modalităţi de cercetare a necunoscutului de lângă noi. Activitatea a debutat cu o prezentare a profesorului coordonator Stănilă Cristian a termenilor de invenţie şi inventator precum şi a câtorva invenţii care au marcat şi au făcut posibilă dezvoltarea societăţii de astăzi. În continuare elevii claselor V-VIII au prezentat invenţiile considerate de ei a fi importante în schimbarea şi evoluţia omenirii. Printre aceste invenţii şi-au făcut loc televizorul, internetul şi reţelele de socializare, stiloul, telefonul, ochelarii, electricitatea, cinematograful, ceasul, busola, banii, laptop-ul, automobilul,etc.
În urma acestei activităţi elevii au obţinut informaţii despre cele mai importante invenţii care au schimbat omenirea , şi-au îmbogăţit cultura generală şi nu în ultimul rând şi-au dezvoltat gândirea şi creativitatea în a realiza propriile invenţii
La sfârşitul activităţii materialele prezentate au fost expuse, iar elevii au primit diplome de participare.
Prof. coordonator, Stănilă Cristian


bravo domnule profesor