26-30 septembrie, săptămâna prevenirii criminalităţii

În cadrul activităţilor planificate pentru „Săptămâna prevenirii criminalităţii”, Biroul Rutier Tecuci va desfăşura acţiuni de orice fel ( inclusiv al accidentelor rutiere cu victime omeneşti). Se vor desfăşura unele proiecte parteneriale şi întâlniri cu elevii şi preşcolarii, în scoli, grădiniţe, atât în mediul urban cât şi în cel rural. „Acţiunile vizează obiectivele stabilite de IGPR- Direcţia Rutieră, prin Programul Naţional de prevenire intitulat <Alege Viaţa>. Acest program are ca rol conştientizarea participanţilor la trafic cu privirte la nerespectarea regulilor rutiere şi consecinţele ce decurg din…nerespectarea legii. De asemenea se are în vedere categoria de participanţi la trafic cea mai vulnerabilă, bicilişti, pietoni, motoscuterişti, căruţaşi, care trebuie să respecte în permanenţă regulile rutiere, trebuie să şi sporească vigilinţa pentru a se proteja şi evita situaţiile cu risc de accidentare” a precizat cms. şef Ionel Cîlici. Poliţia Rutieră apreciază că părinţii dar şi ceilalţi factori educaţionali au un rol foarte important în formarea unor deprinderi şi atitudini civilizate cu privire la utilizarea drumului public de către preşcolari şi elevi. Strada trebuie folosită în mod egal de toţi oamenii, indiferent de calitatea pe care o au ca participanţi la trafic. Trebuie înţeles însă şi principiul potrivit căruia „fiecare dintre noi trebuie să cedăm, la un moment dat, din drepturile noastre, astfel ca şi ceilalţi să se bucure de aceleaşi drepturi”, acest fapt însemnând în fond respectul reciproc dintre participanţii la trafic.
