Simplu si repejor

Inceputul de an a debutat prin acordarea divortului pe cale administrativa in al nostru municipiu, cei dornici de a rupe legamantul facut, pot acum sa o faca in Primarie. Secretarul institutiei, Narciza Mitrut sta la dispozitia cuplurilor ce vor sa se separe, termenul de solutionare a divorturilor fiind stabilit in 30 de zile. Astfel, perechile se prezinta (chiar de mana in unele cazuri), depunand copii dupa actul de casatorie, carti de identitate si completand o cerere prin care specifica ca sunt de acord sa divorteze. Secretarul le da totusi termen de gandire de aproximativ o luna, pentru ca intre timp aceste familii sa nu se razgandeasca. Dupa decizia finala se face separarea, plata acestui serviciu fiind de 300 lei. „Pana la data de 30 mai, la sediul Primariei Tecuci, au fost inregistrate 7 cereri de divort pe cale administrativa. Patru dosare au fost solutionate prin desfacerea casatoriei, un dosar a fost retras de deponenti, iar doua se afla in termenul de gandire” a informat purtatorul de cuvant al Primariei, Carmen Munteanu.

Trebuie specificat ca este vorba de cuplurile care nu au copii(minori).