Cu ocazia aniversării a 581 de ani de atestare documentară a Tecuciului, domnul profesor Ștefan Andronache a ținut o alocuțiune exhaustivă despre evenimentele principale care au marcat istoria orașului nostru.

„Mă bucură faptul că și la 581 de ani încercăm să ne amintim despre orașul nostru, despre această localitate care de-a lungul timpului s-a implicat în diverse acte istorice, tecucenii dând dovadă de un înalt patriotism, de un gust deosebit pentru frumos, de dragoste pentru artă, fiind în același timp cei mai ospitalieri dintre moldoveni. Toate aceste însușiri, acest buchet de calități, se regăsește într-o carte pe care am terminat-o de curând, Tecuciul şi împrejurimile sale. Am considerat că cea mai importantă și mai reprezentativă carte de vizită a localității noastre este o carte de istorie. 581 de ani de la primul act care menționează localitatea noastră. Este vorba de o scrisoare adresată de Iliaș Voievod fiul lui Alexandru cel Bun, către Vladislav al-III-lea regele Poloniei.

Iliaș Voievod îl înștiința pe monarhul polonez că s-a împăcat cu fratele său Ștefan, deoarece se aflau într-o permanentă gâlceavă, cedându-i acestuia teritorii din partea Sudică a Moldovei, printre care și Tecuciul. Acest prim document este urmat de un alt document, scris de Ștefan cel Mare, fiind vorba de negustori munteni care traversau partea sudică a Moldovei, trecând și prin Tecuci. În anul 1460 domnitorul Ștefan cel Mare le impunea acestora să plătească o taxă de zece zloți. La Tecuci în sec. XVI, mai precis în anul 1587, a avut loc ceremonialul nunți lui Vlad nepotul lui Petru Rareș. În 1624 în preajma Tecuciului la Movileni, a avut loc nunta lui Alexandru domnul Țării Românești fiul lui Mihnea cel Mare, eveniment la care a trimis un reprezentat de seamă din partea Curții Domnești, din partea boierimii și chiar un reprezentant din partea Regelui Poloniei.

În cursul secolelor XVI și XVII, Tecuciului i-au revenit diferite responsabilități determinate adesea de luptele între domni. De pildă într-un loc situat la 7 km S-E de Drăgănești, pe drumul mare care leagă Galațiul de Tecuci, avea să fie întâmpinat cu ostilitate în anul 1575 Alexandru Lăpușneanu, ce venea de la Istanbul cu 7000 de spahii și alți 3000 de oameni, o armată veritabilă care avea să treacă și prin orașul nostru.

Cercetând prin diverse arhive și prin biblioteca Academiei Române am descoperit câteva lucruri mai puțin știute de tecuceni. În general în încercările de abordare a trecutului orașului, în lucrările cu caracter monografic, unele evenimente care s-au petrecut la nivel național, erau trecute ca fiind petrecute și la Tecuci. Am avut plăcuta surpriză să descopăr că pe teritoriul orașului și în împrejurimi, la începutul secolul XVII, într-un interval de 50 de ani, au avut loc patru bătălii:

În august 1602 în preajma așezării s-a desfășurat bătălia între oastea formată din polonezi și tătari și cea formată din 4000 de oameni a lui Radu Vodă din Țara Românescă.
Pe 24 ianuarie 1616, are loc bătălia între armata lui Alexandru Movilă, condusă de principele polon Horenski și cea formată din munteni a lui Ștefan al-II-lea Tomșa, care urmărea dobândirea tronului;
În mai 1653 la Tecuci, hatmanul Timuș, ginerele lui Vasile Lupu conducând o armată formată din cazaci și moldoveni avea să înfrângă detașamentul valaho-moldovenesc condus de Gheorghe Ștefan, care lupta pentru redobândirea tronului țării;
În 1655, aici se vor aduna oștirea lui Gheorghe Ștefan domnitorul Moldovei, care fuseseră chemate să intervină în înăbușirea răscoalei seiminilor din Muntenia

Etapele următoare din istoria Tecuciului aveau să fie marcate de invazia hoardelor tătare, așa cum a fost cazul invaziei din 1645 când orașul a ars din temelii. Războaiele ruso-turce, care au provocat nenumărate pagube așezării, determinând locuitorii să-și schimbă locul. Alexandru Papadopol-Calimah, în scrisoarea publicată în Convorbiri Literare amintește de faptul că tecuceni în astfel de situații limită erau nevoiți să plece, să părăsească localitatea, de obicei refugiindu-se în perimetrul Nicorești- Poiana-Buciumeni. Aceasta fiind cauza dezvoltării ulterioare a Nicoreștiului care la 1862 avea statutul de municipalitate.

În secolul XIX, Tecuciul a devenit părtaș la diferite evenimente importante din istoria țării, încercând pe cât posibil să nu aibă o atitudine pasivă față de acestea. Mă refer la mișcarea unionistă, care a debutat în 1856 și s-a terminat la 1859. Tecuceni s-au implicat în timpul războiului de independență de la 1877-78, nu mă refer doar la contribuția militară a oștilor care au fost antrenate la Furceni, fiind cea mai mare tabără militară după cea de la București-Cotroceni. Trebuie să știm că mai mulți tecuceni, în frunte cu doi medici Constantin Petrașcu și Ioan Kopețki de origine poloneză, s-a ocupat de asigurarea unor condiții pentru răniți care erau aduși de pe linia frontului la Tecuci. Exista un comitet de ajutorare, care a reușit să creeze spații speciale, saloane speciale în spitalul din Tecuci. Însuși prefectul de atunci, Tacke Anastasiu a contribuit cu bani, dar s-a ocupat și de colectarea unor fonduri în vederea achiziționări de armament, atât de necesar soldaților.

În secolul XX, implicarea tecucenilor nu a fost de loc lipsită de interes, tecuceni se înscriu în cartea de istorie a României cu cele mai înalte merite. Pe 16 august 1916, soldații regimentul 24 Infanterie Tecuci, au reușit pentru scurt timp să elibereze Brașovul, pentru ca pe 7/8 Octombrie să piară sub tirul mitralierelor germane un întreg pluton de soldați. Eșecului Armatei Române pe teritoriul Transilvaniei, i-au urmat și eșecul pe teritoriul Munteniei și Olteniei, care a condus la căderea Bucureștiului pe 6 Decembrie 1916. Oamenii s-au văzut nevoiți să-și părăsească casele și să plece în exod din cauza invadatorilor germani. Primul popas pe teritoriul Moldovei aveau să-l facă la Tecuci, localitate devenită un punct însemnat de sprijin pentru poporul român. La sfârșitul lunii decembrie 1916, populația Tecuciului aproape că se triplase. Aici locuiau circa 50.000 de cetățeni, ca urmare venirii aici a atâtor refugiați. Toate clădirile din oraș, publice și private au fost transformate în spitale sau adăposturi, în semn de solidaritate cu cei care au fost supuși umilinței exodului forțat de cotropitori germani. Cei cinci cercetași găsiți în fântâna din Gradina Publică, unde încercaseră să se adăpostească pe timpul nopții au zdrobit inimile localnicilor de consternare și milă. Alți 100 de pribegi de 16 și 17 ani și-au găsit sfârșitul în februarie-martie 1917, mărind astfel dimensiunea gropii comune din cimitirul orașului.

În primăvara și vara anului 1917, Tecuciul devenise un punct strategic de pregătirea contraofensivei, pe linia Mărăști-Mărășești-Oituz. Au urmat numeroase bombardamente asupra localității, în după-amiază zilei de 15 iulie 1917, gara fiind supusă unui tir neîntrerupt al artileriei germane, motiv pentru care clădirea a fost distrusă, garniturile de tren au sărit în aer, iar oameni care lucrau, personalul militar și muncitorii ceferiști au depus eforturi pentru a stopa incendiile. Aceștia au fost decorați cu Ordinul Coroana României și medalia Bărbăție și Credință. Pe străzile orașului desfundate de obuze și-au încrucișat pașii lor grăbiți Regele Ferdinand, Gen. C-tin Cristescu, Eremia Grigorescu, Henri Berthelot, precum și poetul basarabean Alexei Mateevici. Poetul basarabean amintește într-o scrisoare cum poezia Limba Noastră a fost scrisă la circa 3 km S-E de Mărășești. „

Prezentarea exhaustivă a domnului profesor Ștefan Andronache, merita notată și consemnată pentru cei mai tineri dintre tecuceni. O cunoaștere chiar și superficială de aproximativ 1200 de cuvinte, a istoriei locale înseamnă mai mult decât nimic.

La mulți ani Tecuci!

Daniel DOJAN

surse foto: protecuci.ro , tiparituriromanesti.wordpress.com, tecuciuldeodinioară.facebook.com ,