Azi îl vedem, dar nu e…
Pe proiectele ordinii de zi la şedinţa de joi seara figurau şi unele ce ţineau strict de Spitalul municipal Tecuci. Având de pus întrebări legate de unele aspecte ale acestor proiecte, consilierii au fost puşi în faţa faptului de a nu avea cui adresa întrebările. „Şefii serviciilor trebuie să fie prezenţi la şedinţe, cunoscându- se faptul că acestea au loc în ultima joi din lună. Managerul spitalului, Dr. Dragos Teodoru, nu este atunci când e vorba de trei proiecte şi ar trebui să ne lămurească unele probleme” a precizat primarul Finkelstain. Constatarea a fost întarită şi de consilierul Diaconu şi alţi confraţi care doreau şi au solicitat expres solicitările spitalului, proiectul reabilitării ambulatorului de specialitate, despre sistemele ce utilizează energia solară, etc. Probabil managerul are treburi mai importante de făcut, însă şi în luna iunie acesta a lipsit de la şedinţa Consiliului local în care se dezbătea un subiect legat de unitatea spitalicească.

poate ca in sedinta de consiliu era interesant de discutat si despre viitorul concurs pentru ocuparea posturilor de director medical, respectiv economic dedicat acelaorasi VIP-uri din clanul spitalului.
Mă bucur că domnul primar, în primul rând, dar şi domnii consilieri, în al doilea rând, se confruntă cu efectul propriilor decizii abuzive, chiar mai repede decât mi-aş fi închipuit!
Păi, după ce s-a văzut cu „concursul de manager” luat şi a încheiat contractul de manager, chiar credeaţi că vă va mai băga în seamă domnul manager Teodoru? Să fim serioşi! Cum se spune în argou–„v-aţi luat-o!”(o palmă peste faţă, ce credeaţi?)
Cel puţin pe durata mandatului, acest individ va sta precum „şobolanul pe siloz”, nepăsându-i de mieunatul anemic al „pisicilor fraierite” din administraţia locală …. acest Teodoru se va comporta cu conducerea administraţiei publice locale precum cel din reclamă, cu celebra replică : „Ia, acum cere-mă tu!”
Tupeu, neică! Da’ aşa vă trebuie, deoarece-i musai să învăţaţi odată că atunci când ajuţi „prostu’ ” după aceea îi duci geanta!
Ştie foarte bine că proiectul cu reabilitarea ambulatoriului (Policlinica) este treaba Primăriei şi că controlul realizării ei va fi (fiind vorba de banii bugetului local) la Primărie, cu tot ce înseamnă licitaţii, recepţii, comisioane, dar-atenţie!- la final beneficiar va fi dânsul(Teodoru) când lucrarea se va finaliza şi spaţii amenajate corespunzător vor fi închiriate la diferite firme de analize medicale, investigaţii radiologice, cabinete medicale, farmacii şi altele, când firmele vor veni la Teodoru ca la Mecca! Cum s-ar spune : „Hrăniţi voi vaca, că de muls mă ocup eu!” Domnule Finkelstain, Teodoru a început iar să te sfideze aşa cum făcea cu ceva timp în urmă, când venea băut la şedinţele de partid şi te punea în posturi proaste, vorbind aiurea. Atunci mai aveai atu-ul că era interimar şi-l mai puteai controla, dar acum…taci şi înghite!
Văd că domnul Diaconu voia să-l întrebe ceva. Probabil voia să ştie de ce nu i-a deschis uşa biroului când, însoţit fiind de un reprezentant al unei firme de medicamente, voia să poarte o „negociere dezinteresată”. Uşa biroului managerului s-a deschis târziu, după îndelungi insistenţe pe la ferestrele biroului, după ce salariaţii au spus că managerul acolo intrase şi nu mai ieşise. Iar când a ieşit, „au negociat” în alt birou, pentru că managerul, vădit încurcat, nu i-a putut invita în biroul domniei sale, pentru că acesta(biroul)era ocupat, deoarece Dragoş într-un moment de respiro, dedicat fiind profesiei de medic, exersa o „endoscopie” naturală şi ecologică, asistat fiind de o asistentă de la secţia de radiologie a Spitalului, dar care împărtăşeşte aceeaşi „pasiune” pentru „endoscopie” ca şi managerul.
Deci, domnule Diaconu, încearcă să fii mai „orientat”(sună-l în prealabil, c-aşa-i civilizat!) când îl accesezi pe dl. manager Teodoru, care de la înălţimea funcţiei sale şi având în vedere situaţia dumitale incertă în C.L.(felicitări pentru revenirea la „prima dragoste, care nu se uită niciodată”, cum care?…PC, fost PUR!) deranjând managerul s-ar putea să-l determini pe acesta să-ţi dea celebra replică din politică : ” Băi Vasile, nici nu ştii cât de mic începi să fii!”
Aşa că, dragă domnule primar şi dragi consilieri, suportaţi fără să mai crâcniţi ce aţi „edificat” în perfectă cunoştinţă de cauză–un „monument de indolenţă, neprofesionalism, hrăpăreală şi discreţionalism” într-un cuvânt „marele” manager Teodoru Dragoş!