tranzactii

vanzari slabe vânzările de clădiri sau terenuri

În mai toate şedinţele Consiliului Local au existat proiecte de hotărâre privind vânzarea unor terenuri sau imobile ce aparţin Primăriei, dar de trei ani de zile nu s-a vândut nici un fel de teren . „Este clar că trebuie să ne canalizăm spre a avea o resursă financiară, de a avea o politică de investiţii pentru ca la rândul său să genereze o activitate economică în zonă, cum sunt şi aceste terenuri. Marea noastră problemă nu este neaparat că luăm iniţiativa scoaterii la vânzare, ci este ceea că nu vine nimeni la aceste licitaţii pentru că noi încercăm de mult timp, la toate variantele de preţuri, la toate poziţiile pe care le au terenurile din Tecuci, la palierele de preţuri, dar în toată această perioadă de trei ani de zile, nu s-a vândut nimic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *