Definitoriul arc peste timp… (opinii)

A curs multă cerneală în ultimul timp şi s-a investit multă energie pentru evenimentul din 25 octombrie, respectiv aniversarea celor 90 de ani împliniţi de regele Mihai. Acum că lucrurile s-au mai aşezat, am reuşit să-mi sedimentez mai temeinic părerea despre acest eveniment. Ce blestem cumplit s-a abătut peste poporul român, încât nu putem ieşi din acest cerc vicios al istoriei care se repetă, se tot repetă la nesfârşit, iar noi ca şi naţie nu înţelegem nimic! Am fost aşa de zurbagii şi împilaţi ca neam încât, pentru a pune capăt permanentei şi surdei lupte pentru putere, a fost nevoie să fie adus un principe străin pentru a fi uns ca şi conducător al acestui neam dezbinat atât din exterior, dar mai ales din interior. Această familie de Hohenzollern a făcut şi lucruri bune, lucruri normale şi lucruri mai puţin bune pentru poporul român, însă ce s-a întâmplat în perioada 1944-1947 cu regele Mihai lasă loc la multe interpretări.  Nu putem pune pe acelaşi nivel asumarea istoriei de către Antonescu, cu bune şi cu rele — istoricul îndemn “Soldaţi români, vă ordon : treceţi Prutul!” pentru reîntregirea neamului; demnitatea chiar şi în faţa plutonului de execuţie — cu semnarea actului de abdicare a regelui Mihai din 1947. Să nu uităm că Antonescu a ajuns să conducă România tocmai pe fundalul unei “crize” a casei regale, când un membru al acesteia a considerat că mai importantă este o femeie decât soarta ţării sale şi a fugit de răspundere într-o perioadă istorică extrem de dificilă, mai ales internaţional. Faptele în sine – că ai predat un mareşal al armatei române, al poporului român în mâna sovieticilor, după ce acesta asigurase conducerea statului şi a armatei române în momente extrem de dificile, că nu i-ai dat răgazul necesar pentru a duce la bun sfârşit negocierile externe ce puteau aduce României un statut demn la sfârşitul războiului şi nu umilinţa şi blestemul comunist de 50 de ani ce au urmat – fac să ridice mari semne de întrebare.
Se motivează gestul cu faptul că 1000 de studenţi urmau să fie împuşcaţi! Dar nu se spune nimic de cei 160.000 de soldaţi români care, în urma actului său, au luat drumul gulagului Siberiei, de unde s-au întors numai vreo 70.000, nu se spune nimic de numărul celor întemniţaţi politic, nu se spune nimic de exterminarea întregii elite intelectuale a acestei ţări după 1947. Nu se spune nimic despre convieţuirea regelui cu comuniştii români, dar mai ales ruşi, între 1944-1947.
Citind cu atenţie actul abdicării se poate clar observa că, prin semnarea acestuia, regele legitimează ilegitimul regim comunist din România, spunând textual : “Aceste raporturi nu mai corespund astăzi condiţiilor stabilite de Pactul fundamental-Constituţia ţării!”. Apoi : “În faţa acestei situaţiuni, în deplină înţelegere cu factorii de răspundere a Ţării, conştient de răspunderea ce-mi revine, consider că instituţia monarhică nu mai corespunde actualelor condiţiuni ale vieţii noastre de Stat, ea reprezentând o piedică în calea dezvoltării României. În consecinţă, pe deplin conştient de importanţa actului ce fac în interesul poporului român, ABDIC!”
Iată ce spune Carol al II-lea referitor la acest act :
“Mă sufocă că fiul meu, ca suveran, să poată să-şi puie iscălitura sub un document astfel redactat!”
Din câtă istorie ştiu, nimeni nu-i pusese pistolul la cap să semneze, pe când Antonescu – trimis arestat în Rusia, adus şi ameninţat în faţa plutonului de execuţie – a manifestat demnitate şi-a asumat răspunderea bărbătească a faptelor şi a plătit preţul suprem cu viaţa, alimentând legenda adevărată că poporul român are valorile necesare să poată exista, dând mai departe motivaţia a mii şi mii de români simpli să continue lupta, chiar şi în munţi, cu arma în mână, pentru ţara şi pământul lor! Actul abdicării este specific şi identic tuturor negocierilor politicianiste, individualiste ce se fac în spatele uşilor închise din vârful politicii balcanice româneşti pe spatele populaţiei, numai să fie bine mai marilor zilei. Aşa a fost şi abdicarea — o negociere între un rege imatur politic (şi nu numai!) şi un grup politic impus cu forţa armelor ruseşti, care a adus câştig atât lui Mihai ca persoană, cât şi comuniştilor, ca grup politic. Regele şi-a “plătit” liniştea cu preţul destinului poporului român. A refuzat propriul sacrificiu, care ar fi motivat lupta românilor şi ar fi arătat adevărata faţă a comuniştilor întregii lumi, preferând sacrificarea întregii Românii, preferând siguranţa călduţă a viitorului asigurat şi garantat. Şi viaţa l-a confirmat ca pe un om şters, care nu s-a făcut remarcat timp de 50 de ani decât ca un modest cetăţean european sinecurist.
Păi, tu, cînd prin propria semnătură recunoşti că monarhia a devenit anacronică pentru România şi că renunţi la prerogativele monarhice atât pentru tine, cât şi pentru urmaşi, ce motivaţie legală şi morală îţi permite să o revendici acum, sau s-o aduci în discuţie? Ce destin! Să părăseşti viaţa politică românească de mână cu comuniştii în 1947 şi să forţezi poarta politicii româneşti în 2011, condus de urmaşii foştilor comunişti — parlamentarii Mircea Geoană, Valeriu Zgonea şi Cătălin Voicu, care probabil înainte fuseseră să se relaxeze la Sorin Ovidiu Vîntu! Şi ca sceneta să fie completă şi total absurdă “scenariul, regia şi producţia” au fost concepute şi susţinute de reprezentanţii recunoscuţi ai fostei securităţi, în speţă Felix Motanul — Dan Voiculescu! Şi pentru ca spectacolul teatrului absurd să aibe şi o “cireaşă pe tort”, ţanţoş şi băţos pe scenă a fost prezent permanent lângă rege principele Radu Duda, care ne explică ce bine ar fi cu monarhia, dar candidează la preşedinţia României în 2009! “Piesele” acestea de teatru absurde, care sunt impuse obligatoriu poporului român, arată cât de desconsiderat este privit acesta(poporul român) de către potentaţii zilei.
Domnilor cu mulţi bani şi ambiţii direct proporţionale cu averea, gestionaţi-vă decent averile şi daţi şansă să respire şi să supravieţuiască decent acest popor, daţi-i voie să-şi dezvolte conştiinţa de sine, destinul, forţa, puterea! Nu mai confundaţi meschinele voastre interese cu destinul românesc, că de altfel aveţi pretenţia de oameni “subţiri”, educaţi, “profesori”, “principi”! Destinul românesc este legat de înţelepciunea directă a simplităţii vieţii, a armoniei cu pământul strămoşesc, a genialităţii native, a echilibrului hărăzit de Dumnezeu tărâmurilor de legendă în care vieţuim!
Ce bine ar fi dacă politrucii-în special- şi cetăţenii-în genaral- să nu se mai extazieze pueril la apariţia unor astfel de personaje şi scenarii, că dacă vine “nu ştiu ce personaj” va face să curgă lapte şi miere în România, iar românii vor trăi ca-n Rai, fără muncă şi străduinţă!
Şi ca să vedeţi că neamul ăsta românesc are sclipiri de geniu şi dumnezeire adevărată, că va supravieţui, am să vă reproduc zicerile unui mare român, care n-a revendicat nici palate, nici domenii, ci şi-a revendicat numai trăirea şi viţa românească; iată ce spunea Mihai Eminescu-luceafărul poeziei româneşti-acum o sută şi ceva de ani în urmă :
“Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,
La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;
Toţi pe buze având virtute, iar în ei monedă calpă,
Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă,
Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,
Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască…
………………………………………….
Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!”
Domnul Geoană decretează în Parlament cu acest prilej că perioada comunistă a fost “perfect închisă” prin prezenţa regelui Mihai în Parlamentul României! Oare, de ce un om în vârstă (regele Mihai) care pentru poporul român este similar cu decenţa, înţelepciunea şi asumarea destinului, se lasă manevrat şi folosit de indivizi meschini în războaie iluzorii? Mă gândesc că nu prea a înţeles nimic din viaţă şi a ratat încă o dată şansa la decenţă şi nobleţe! Iar lui Geoană, om subţire, cu pretenţii, plimbat în lume, preşedintele de o noapte al României, alăturarea la telenovela lui Felix Motanul cu monarhia, te determină să-ţi aminteşti alt vers scris de Eminescu :
” Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos?”