Foc la Ţepu
Pompierii au avut de lucru şi sâmbătă, deşi temperaturile neprietenoase i-ar fi putut face pe gălăţeni ceva mai atenţi cu folosirea focului. Astfel, sâmbătă, la 10 dimineaţa, la locuinţa lui Petrică Pamfil din Ţepu, o cameră a fost cuprinsă de flăcări. În incendiu au ars 16 metri pătraţi de plafon şi 3,5 metri pătraţi de acoperiş arterial. Pompierii au intervenit cu două autospeciale, focul fiind lichidat la ora 11,15, confirmă căpitanul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţiile de Urgenţă Galaţi. Valoarea estimată a pagubelor este de 6.000 de lei.Incendiul nu a făcut victime şi nici nu s-a extins în afara gospodăriei.
