loader image

Inculpaţii din „Dosarul Bua” au ales să tacă

Justitie După mai bine de un an de arest şi în lumina primelor declaraţii în faţa judecătorului, avocaţii inculpaţilor din „Dosarul Bua” au cerut revocarea acestei măsuri, dar şi restituirea cauzei la Parchet.  Sala 2 a Tribunalului a fost, vineri, din nou plină ochi de inculpaţi şi rude ai celor din „Dosarul Bua”. Reamintim că, în acest dosar, cei 28 de inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru constituire de grup organizat. Mai exact, ei sunt acuzaţi că au scos la înaintare mai multe persoane sărace, pentru care au întocmit acte false, în baza cărora au obţinut credite.  Valoarea prejudiciului reţinut de DIICOT a fost de peste 1 milion de lei,  51.200 de euro şi 15.000 de franci elveţieni. Important este că în ciuda cererii unor termene de arhivă şi a solicitării de strămutare a cauzei la un alt tribunal, magistratul a decis începerea cercetării judecătoreşti, precizând că toţi cei implicaţi au avut luni bune la dispoziţie pentru a-şi pune totul la punct.
Judecătorul a mai decis şi audierea separată a celor care au vrut să spună ceva în instanţă, lucru care a golit boxa, dar şi sala de judecată.
În acest dosar, 12 inculpaţi sunt în boxă, iar restul până la 28 sunt în stare de libertate. Dintre toţi cei arestaţi, doar unul a dorit să dea declaraţii, iar dintre cei liberi, doar trei, toţi ceilalţi s-au prvalat de dreptul de a nu spune nimic în instanţă.
De asemenea, unul dintre cei aflaţi în libertate a dorit să fie judecat pe noua procedură, cu alte cuvinte recunoaşte toate probele şi afirmaţiile Parchetului, iar judecătorul va ţine cont de asta, reducându-i cu o treime pedeapsa ce i s-ar cuveni.
Martorii spun că anchetatorii le-au sugerat ce să declare
Interesant este că doi dintre inculpaţii aflaţi în libertate i-au spus judecătorului că nu-şi recunosc declaraţiile date în faţa procurorului în 2010. Reamintim că la unul dintre termene, un avocat a spus că există o plângerea penală făcută la DNA Galaţi împotriva unui procuror şi a unui poliţist.
Revenind însă, cei doi inculpaţi liberi au susţinut că şi-au făcut credite în baza actelor pe care le aveau de la firma în numele căreia s-au comis înşelăciunile, dar că totul a fost în regulă, iar banii împrumutaţi atunci, 20.000 de lei
, respectiv 35.000 de lei, au fost folosiţi pentru nevoile
lor personale. Ei au mai susţinut că sunt cu ratele la zi şi mai au foarte puţin până îşi vor achita debitele.
Mai mult, la începutul lui 2010, unul i-au spus judecătorului că procurorul i-ar fi sugerat ce să scrie, iar altul, că poliţistul i-a spus ce să declare în faţa procurorului.
De asemenea, cel din boxă a afirmat că nu este vinovat de absolut nimic din ceea ce se arată în rechizitoriu şi că nu-i cunoaşte pe nici unul din familiile Bulgaru sau Feraru.
Acesta a mai declarat că, înainte de a fi arestat, în 2010, a primit vreme de trei luni ameninţări telefonice de la indivizi pe care nu-i cunoaşte şi a solicitat să fie eliberat sub control judiciar pe baza problemelor pe care le are în familie şi pe care le poate dovedi.
În lumina primelor declaraţii, avocaţii tuturor arestaţilor au cerut revocarea măsurii arestării sau înlocuirea acestora. De asemenea, apărătorii au arătat că urmărirea penală este nulă, cerând restituirea cauzei la Parchet.
Rămâne de văzut ce va decide magistratul şi în privinţa excepţiilor invocate, dar şi a libertăţii celor arestaţi.

Sursa: Viata-libera.ro

15 thoughts on “Inculpaţii din „Dosarul Bua” au ales să tacă

  1. Din ce spune „tecucean”, PSD si PNL sunt cumetri si la propriu, nu doar la figurat. Si atunci, de ce se tot mira unii de „aberatia” USL? Nu-i o aberatie, e o consecinta a starii de cumetrie din teritoriu si o noua etapa a cinismului la varful celor doua partide istoriceste opuse.

    Din ce spune „mihai”, din cumetrie fac parte si interlopi. Aici, nu se mai mira nimeni.

  2. Consilierul de taina al dl.Butunoiu Daniel este amicul de-o viata, colegul, cumatrul Tuchel Daniel Gerarht. Culmea e ca ambii vor tronul primariei tecucene si inlaturarea actualului primar Finkelstain Eduard care nu se lasa mai prejos, si o sa fie o mare razboire si conflicte de …interese ( mai mult personale decat in avantajul tecucenilor!)

  3. Nu stiu cat a contat negocierea tripletei Nica- Dobre- Toader. Cred ca d-na deputat Axenie a beneficiat de legea electorala, care este aberanta, continand un algoritm in mod intentionat imbarligat, incat acei de pe locul 2-3 sa poata trece inaintea celui de pe locul intai.
    Nu stiu ce branza face excelentza sa -conitza deputat, nici daca cei pe care i-a fentat erau mai breji decat ea. Important este ca politicienii nostri nu numai ca trag sfori si fac tot felul de magarii, dar au si legiferat sforaria.

  4. SALUTARI tuturor cititorilor!va spun eu consilierul de taina a lui BUTUNOIU.Acesta este GRIGORAS SANDEL,un celebru interlop tecucean.De fapt el este cunoscut drept cel mai imbirligator interlop.Oare ce este in capul lui BUTUNOIU de il tine in brate pe gunoiul de grigoras.EU CRED CA ESTI UN OM RESPECTABIL si sfatul meu este ,,lepada=te de SATANA,,

  5. Multumesc Admin pentru corectitudine.Am citit intregul comentariu postat de Decebal.Draga Decebal iti „multumesc” pentru felul in care ma jignesti,dar sa stii ca nu m-am declarat nervos,sesizez totusi o anumita nervozitate la tine.Las la o parte modul total agramat pe care-l folosesti in redactarea comentariului,poate este un mod de a incerca sa-ti ascunzi identitatea,dar iti spun ca nu jignind si amalgamind frinturi de informatii vei determina dezbateri adevarate si corecte.Banuiesc in schimb ca felul cum ai scris iti este obisnuit si este datorat „bagajului” educational pe care-l posezi,si a faptului ca vrei sa abati atentia de la a doua jumatate de raspuns la concursul ce l-am propus intr-un comentariu anterior la articolul de mai sus,iar panica ca se vor pronunta anumite nume de” consilieri de taina” de la P.S.D., te-a facut sa devii agresiv. Sa stii ca eu am comentat critic si la adresa lui Edy Finkelstain si a lui Pazvante si a lui Costica Florea si a lui Teodoru, dar pe cazuri concrete si cu argumente nu cu jigniri legate de familiile si de etniile din care provin cei criticati.Jignirile pe care le-ai proferat denota lipsa de argumente si nervozitatea ce te-a cuprins ca va apare si a doua parte a raspunsului la concursul amintit .Pentru ca raspunsul nu a aparut pina acum si pentru ati elimina nervozitatea, am sa dau eu a doua parte a raspunsului asteptat.Vreau sa mentionez ca in comentariul tau ai afirmat citeva lucruri adevarate despre Dan Coman,deci cunosti foarte bine subiectul,dar ce nu-ti convine te enerveaza,si nu vrei sa se afle continuarea.Am sa te ajut :”consilierul de taina” a candidatului P.S.D. la primarie,respectiv Daniel Butunoiu,este tot un „interlop”,cum cu placere afirmi de Pazvante,el numindu-se GRIGORAS,cu care Coman este cofaptuitor in procesul Bua.Nu stiu de ce exprimarea ta ma indeamna sa cred ca esti din staful de campanie condus de Grigoras,pentru ca modul de formulare este specific grupului ce a transformat sediul P.S.D. Tecuci,in locatie pentru un grup de indivizi extrem de dubios,unde parcheaza masini cam „prafuite”si S.U.V.foarte oficiale ale politicienilor de stinga,de top la nivel local.Dragii mei nu puteti pacali lumea cu pretenti ca aparati, politic vorbind oamenii simpli, de la inaltimea gipurilor de oameni de afaceri scapatati,de carton,ce s-au ridicat prin luarea cu japca de terenuri de la primarie si prin inselarea partenerilor de afaceri cu care ati plecat la drum,sau prin cumpararea pe pret de apartament a unor societati,precum fabrica de mobila,preluind stocurile de marfa ale acestora si uitind sa platiti datoriile de miliarde pe care le-ati preluat odata cu societatea.Sperati ca ajungind din nou la putere, va ajuta Nica sa scapati de dosare si de datorii.Gresiti domnilor,politicieni ca Nica,Dobre,Saghian,Toader,etc.,sint depasiti politic si incet, dar vizibil le pica coltii de jupini politici,care-au supt prea mult la „tita”politicii de cumetrie si de gasca,a politicii „vin ai nostri,pleca ai vostri,oamenii ramin ca prostii”,iar ei „ne fac la buzunare de banul public”.De acord cu tine Decebal,trebuie sa se schimbe situatia grea,de criza in care ne aflam, dar nu promovind alta gasca cu aceleasi apucaturi,poate mai rele,inlocuind o boala cu un cancer.Te intreb Decebal,stii cine din conducerea P.S.D. Tecuci are in cercul strins al familiei rude ce au delapidat fonduri europene,pe plantari de arbori la ocoalele silvice,sau au fost implicati in clonare de carduri prin Europa si nu numai,de atunci cind iesim afara din tara sintem priviti ca niste paria? Hai sa mai lansam un concurs,pe acesta tema sa vedem ce iese.Da draga Decebal, stiu ca Carmen Axenie a ajuns deputat de pe locul trei in alegeri,cu numai 3750 de voturi,cind cel ce a cistigat colegiul a avut aproape 9000 de voturi ,dar daca asa a vrut seful de gasca,asa s-a facut. Dar nu uita ca seful gastii lui Carmen a avut acordul celorlalti sefi de gasti, respectiv Nica si Dobre, pentru ca se incheiase un pact de neagresiune pe colegii parlamentare.Ce-au zis baietii:”vrea populimea alegeri uninominale,uninominal le-o dam, auzi la ei s-au emancipat,las ca le-o aplicam pe a lui Stalin „ei voteaza noi numaram”-aici fiind noi „impartim”. Draga Decebal,nu sint pupincuristul lui Pazvante, daca ai fi citit toate comentariile mele ai fi vazut ca am vorbit si critic despre el,dar cind a avut interventii corecte si constructive in CL. am apreciat asta.Tu afirmi in comentariu ca este „interlop”,dar sa stii ca a evoluat mult in interventiile lui in CL., a invatat sa ridice probleme adevarate,a facut ceva in Tecuci,pe cind un Grigoras al P.S.D. este cu multe clase sub Pazvante si nu a realizat nimic in viata, pentru a avea dreptul sa se erijeze in comentator,sau sfatuitor politic.Mai mult, am vazut intr-un comentariu anterior ,ca a fost foarte reactiv la comentariile referitoare la traficantii de droguri din Tecuci,in cazul Gologan,asta denotind o anumita sensibilitate si o buna cunoastere a acestui domeniu.Prietenii stiu de ce!Deci in final,reamintesc concursul despre conducerea P.S.D. Tecuci,cel ce stie sa fie declarat cel mai bine informat comentator pe Tecuci eu. pe saptamina in curs.Succes!

  6. ADMIN te rog sa-mi trimiti si mie pe mail comentariul intreg a lui Decebal, pentru a putea intelege intregul mesaj ce a vrut sa -mi transmita,asumindu-mi suportarea intregului continut al sau.Apreciez ca ai scutit pe ceilalti comentatori de exprimarile lui Decebal,dar cred ca sint indreptatit sa cunosc tot continutul,promitindu-ti in acelasi timp ca voi respecta standardul impus corect de voi si am sa pastrez in continuare in raspunsurile mele tonul adecvat,mentinind in continuare nivelul discutiilor ce le gazduiti.Multumesc!

  7. Draga Burebista constat ca esti foarte bine pus la punct cu tot ce se intampla in Tecuci , stau si eu si ma intreb de unde cunosti toate aceste aspecte cred si sunt sigur ca faci parte din pupicuristii INTERLOPULUI PAZVANTE pa mine ca si cetatean ma intereseaza viitorul acestui oras dar am constatat ca toate ..xxx

    1. Comentariul este aprobat partial. Am parcurs intreg comentariul. Dar, acesta nu respecta politica website-ului nostru. Contine afirmatii antisemite sau fara acoperire. Daca aveti probe in cele afirmate in comentariul original, va rugam sa le trimiteti prin e-mail. Va multumim, si va mai asteptam!

  8. @Sorin

    Esti un caraghios. Parca ai fi un „tovaras vigilent” care se viseaza in epoca lui de glorie si vorbeste prin somn.
    Daca taceai, filozof ramaneai.

  9. Bravo „Consilier”,esti pe drumul cel bun.Iti voi spune ceva ajutator,care sa te faca sa descoperi si a doua jumatate de raspuns:”de ce nu a ajuns cel numit de tine la P.S.D. asa cum si-a propus”? Succes! Dar atentie ca s-a suparat „Sorinel”si ne baga la bulau,pentru ca dinsul nu stie ca exista un drept garantat de Constitutie la libera exprimare.Noi aici nu facem decit sa vorbim vorbe, nu sintem organe de ancheta sa acuzam pe cineva.Draga Tecuci eu.,ca vorbele dor si-s grele abia acum se vede-BRAVO, inca o data,reactia lui „Sorinel” este garantia ca iti faci treaba cu onestitate si profesionalism.Sa fii destept si fara frica!

  10. Domnule, in primul rand vreau sa va spun ca nici macar nu sunteti PRESA. Sunteti un cineva care face pe marele jurnalist. Cine dracu va da dreptul sa va credeti mare om de presa? Cine si conform carei legi aveti voie sa publicati informatii locale? Sunteti probabil un tip care vrea sa arate cat de mare este. Nu e asa. Nu sunteti nimic, absolut zero. In curand veti simti acest lucru pe propria piele. Sunt convins ca o lista de reclamatii la foruruile abilitate va va taia pofta de a mai face pe marele jurnalist. Mai mult, aveti grija ca provocarile si obtinerea de informatii pe orice alta cale decat cea legala insemna caz penal si cu siguranta stiti ca am dreptate. Un singur om nu poate hotara cine sau ce. Esti dus domnule daca tu crezi ca poti scrie pe fituica ta fara ca cineva sa bage de seama. Incearca sa intelegi ca ceea ce faci este o incalcare grava a legii si vei plati pt asta. TECUCI.EU? Credeti ca e suficient sa ai un blog pe net ca sa te consideri mare om de presa?
    Liceele, scolile, institutiile vor informate despre legalitatea prin care pot oferi informatii referitoare la acrtivitatile desfasurate. Sa nu credeti ca relatiile si cunostintele va da dreptul de a publica. Nici o sansa! Sunteti un om cu o afacere care nu are nicimic de a face cu presa, care are un aparat de fotografiat sau, ma rog, tehnica la dispozitie, lucru care nu insemna ca aveti vreun drept legal de a va numi PRESA.

    Va anunt ca toate informatiile acuzatoare in ceea ce priveste blogul dumneavoastra au fost trimise la forurile de specialitate care cu siguranta vor lua masuri in ceea ce va priveste. Nu incercati sa ascundeti informatii sau lucruri publicate. Au fost fotografiate si arhivate ca dovada a faptului ca ceea ce faceti si modul in care va comportasti vis-a-vis de anumite activitati este total in afara obiectului dumneavoastra de activitate.

    A AVEA UN SITE NU VA DA DREPTUL DE A FACE O ACTIVITATE FIE EA SI DE PRESA!
    Pentru astfel de profesiuni aveti nevoie de acrediari si calificari.

    O ZI BUNA SI MULT SUCCES!

    1. Pentru „sorin” – Un raspuns scurt: DA, CONSTITUŢIA ne da dreptul la exprimare. Pentru restul e simplu, consultati un avocat.

  11. Ptr. burebista, intru in concurs: e vb de valentin coman?! Care a vrut sa paraseasca PDL-ul dar i s-a mai intins o „bucatica de os” si-a ramas in cherem ca ulterior sa plece la PSD…

  12. Interesanta derulare de evenimente in acest caz,care pentru multi tecuceni nu reprezinta mare importanta,dar sa stiti ca doi dintre cei ce sint implicati in dosar sint persoane „importante” in urbea noastra.Ma refer la cei ce sint judecati in stare de libertate. Unul este consilierul de taina si inseparabil al viitorului candidat P.S.D. la primaria Tecuci,respectiv Daniel Butunoiu,iar celalalt este chiar consilier local al P.D.L. in functie,care in urma cu citiva ani chiar era dat in urmarire generala pentru inselaciune cu instruente de plata false.Iata dragii mei cine sint cei ce activeaza in viata politica tecuceana,si care vor sa ne hotarasca destinele.Haideti sa facem un concurs-cine cunoaste cele doua personaje- si sa premiem pe cunoscatori,ca poate astfel mai curatam esicherul politic tecucean.

Comments are closed.