Maestrul Mateescu, la 70 de ani. ”Dan e o metaforă, metafora vieţii”

Dan Mateescu  Sculptorul Dan Mateescu a împlinit luni, frumoasa vârstă de 70 de ani, şi cum putea să serbeze altfel decât printr-o expoziţie la Galeriile de Artă Gheorghe Petraşcu din Tecuci. ”Dan Mateescu ne face înc-o dată să vibrăm la sculpturile pe care le-a creat, frumuseţi ce ni le oferă cu aceeaşi dăruire”, a spus în debutul vernisajului directorul Muzeului Mixt, Laurenţiu Groza. Prieteni, rubedenii, colegi de breaslă de-ai sculptorului i-au fost alături luni seară. Preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici Filiala Galaţi, Aurel Manole a declarat: “Dan Mateescu e o personalitate în cadrul Uniunii. Ştim că a avut probleme de sănătate, suntem alături cu toţii de dumnealui. Aşa se întâmplă cu oamenii care se dedică trup şi suflet muncii lor.  Filiala Gălăţeană s-a mândrit dintotdeauna cu participările lui Dan Mateescu la diferite expoziţii”. ”Îl admir, îmi plac lucrările lui. Dan e o metaforă, metafora vieţii. În lucrarea din spate eu văd roata vieţii. Urcăm trepte, ne bucurăm de copii, de nepoţi, ea se mişcă, iar noi ajungem la final. Dan e nemuritor prin lucrările sale”, a spus emoţionată până la lacrimi cumnata sculptorului. Dan Mateescu a precizat că sculpturile expuse la Galerii n-au etichete lăsând astfel posibilitatea iubitorilor de frumos să dea propriile interpretări lucrărilor sale. ”M-am gândit toată noaptea ce să vă spun iar acum am uitat”, a glumit artistul, mulţumind sincer celor care au venit în număr atât de mare la acest moment special.

Spicuiri din viaţa şi activitatea sculptorului

Expozitie Dan Mateescu  Dan Mateescu s-a născut la 8 aprilie 1943, la Moineşti, judeţul Bacău. Este absolvent al Facultăţii de Arte Plastice din Iaşi, promoţia 1973. A funcţionat ca profesor, apoi, până la pensionare, ca muzeograf la Muzeul Mixt din Tecuci. Membru al U.A.P., Filiala Galaţi, din 2001. Expoziţii personale: Tecuci (1979, 1982, 1988, 1990, 1992, 1996, 1998, 2008, 2010), Suceava (1982), Bucureşti (1982), Galaţi (2002, 2004, 2006), Brăila (2003), Ploieşti (2011). A participat la multe manifestări cu caracter judeţean şi naţional.

Dan-Mateescu  Câteva din lucrările de artă monumentală: Tecuci („Mihai Dimitriu” – ciment; „Calistrat Hogaş” – ciment, „Tudor Pamfile” – bronz; „Zbor” – metal; „Monumentul cercetaşului” – bronz; „Natalia Negru” – ciment; 10 busturi reprezentând personalităţi tecucene, amplasate pe Aleea Personalităţilor din Grădina Publică); Lieşti („Statuia luptătorului dac” – ciment); Ţepu („Tudor Pamfile” – ciment); „Monumentul eroilor” – ciment – inox); Buciumeni („Paraşutista Smaranda Brăescu” – ciment; „Monumentul paraşutismului” – ciment, aluminiu); Stănişeşti-Bacău („George Apostu” – ciment); Podu Dâmboviţei („Himera” – lemn); Iveşti  („Ştefan Petică”, relief – bronz; „Hortensia Papadat Bengescu” – ciment).

One thought on “Maestrul Mateescu, la 70 de ani. ”Dan e o metaforă, metafora vieţii”

  1. Sculptorul Dan Mateescu nu este doar un mare artist, ci si un om de mare callitate.
    La multi ani, maestre! Sa va dea Dumnezeu putere de creatie multi ani de-acum inainte!

Comments are closed.