Micii sportivi la limita existentei

Club sportiv TecuciAsociatia sportiva „Sageata” Tecuci a luat fiinta in mai 2005 fiind societate civila particulara ce are ca scop organizarea si administrarea unor activitati sportive cu drept de participare la competitiile sportive organizate de asociatiile judetene. Acesta asociatie s-a infiintat din dorinta parintilor de a-si inscrie copii pentru practicarea unor activitati sportive, respectiv fotbal. S-au format trei echipe de varsta: 7-9ani, 10-12ani si 12-14ani. Aceste grupe au participat in Campionatul de copii si juniori organizat de Asociatia Judeteana de Fotbal Galati (AJF) obtinand rezultate din ce in ce mai bune. „Antrenamentele si competitiile sportive s-au desfasurat in baze sportive inchiriate din Tecuci. Sponsorul principal al asociatiei este dl. Ionita Valentin, este chiar fondatorul si detine functia de presedinte al asociatiei noastre, din grupe facand parte si cei doi fii ai acestuia. Facand bilantul celor doi ani si jumatate de activitate, un numar de 30 copii cu varsta de 14 ani, alegand calea performantei si in urma unor selectii riguroase au plecat spre alte cluburi sportive ca „Steaua Dunarii” Galati, „FCM Dunarea” Galati, „Steaua Dunarii” Galati, licee sportive din judet si din Vaslui. Intreaga activitate a fost sustinuta material atat de presedinte cat si de parintii cpiilor legitimati si nelegitimati, cheltuielile fiind: de transport la competitii, achizitionare de echipamente, controale medicale periodice si pregatire centralizata (cantonamente).” a explicat antrenorul asociatiei, profesor Viorel Gudana. Pentru a avea continuitate in educarea si formarea viitorilor sportivi si pentru a evita migratia acestora spre alte cluburi, reprezentatii asociatiei „Sageata” au solicitat Primariei gasirea unor solutii pentru obtinerea unor fonduri materiale necesare dezvoltarii activitatii. Mai stim ca unii dintre copii plecati in alte cluburi au fost nevoiti a se intoarce in sanul familiei din cauza cheltuielilor si, odata intorsi ei nu-si mai pot continua activitatea sportiva competitionala deoarece varsta de participare in competitii este de maxim 14 ani. Insa, de consilierii locali vor acorda sustinere acestei asociatii, se poate extinde  varsta de participare in competitii si peste 14ani, construind grupele de juniori A si B (14-16 ani si 16-18 ani) finalizand cu echipa reprezentativa a municipiului Tecuci. Formand insa grupele participante in Campionatul Republican, este lesne de inteles ca se vor majora cheltuielile. Asociatia sportiva in momentul de fata nu mai poate achita nici chiria lunara de 300 lei, ei folosind terenul, baza sportiva a Colegiului National pentru Agricultura si Eonomie, solicitand edilului urbei interventii de folosire gratuita a bazei sportive. Ramane sa vedem ce raspuns vor primi din partea administratiei pentru dezvoltarea micilor fotbalisti tecuceni.

Articol al N.P. tecuci.eu