Mircea Toader susţine că modificarea legislaţiei

Mircea Toader 222  Liderul grupului parlamentar PDL din Camera Deputaţilor, Mircea Toader, a declarat, miercuri că modificarea legislaţiei privind aleşii locali va intra în dezbaterea Parlamentului la sfârşitul lunii septembrie şi va fi finalizată până la mijlocul lunii octombrie, după ce va fi luată o decizie politică în coaliţia de guvernământ în acest sens.  Deputatul democrat-liberal a spus că vor fi modificate câteva articole din Legea 215 a administraţiei locale şi din Statutul aleşilor locali, astfel încât mandatul acestora să fie prelungit cu şase luni pentru ca alegerile parlamentare din noiembrie 2011 să se suprapună cu cele locale.  ”În discuţiile din coaliţie a reieşit că vom modifica legea alegerilor locale pentru a putea să le suprapunem cu cele parlamentare şi vom pregăti şi modificarea legii electorale pentru alegerile parlamentare. Modificarea referitoare la alegerile locale presupune modificarea Legii 215 a administraţiei publice locale, Statutul aleşilor locali şi legile care stabilesc mandatul primarului şi aleşilor locali că este de patru ani şi spunem în ce condiţii va fi prelungit, şi va fi prelungit încă şase luni, în aşa fel încât în noiembrie anul viitor să se suprapună cu alegerile parlamentare”, a spus Toader.

Democrat-liberalul a prezentat şi argumentele în favoarea comasării alegerilor locale cu cele parlamentare: economia care ar rezulta (de circa 30 milioane euro), o mai mare legitimitate a rezultatelor parlamentarelor, ştiut fiind că, de regulă, prezenţa românilor la vot este mai mare la alegerile locale decât la cele parlamentare, dar şi eliminarea acelei perioade de ”relaxare” din activitatea Guvernului şi Parlamentului în timpul pregătirii şi desfăşurării scrutinelor.

Potrivit lui Mircea Toader, se vor face modificări şi în legislaţia privind alegerile parlamentare. ”Categoric, va fi altă formă la alegerile parlamentare. Nu va mai fi acea formă de compensare care să permită alegerea de pe locul doi sau trei. Ori este alegerea uninominală curată, câştigătorul ia totul, ori altă formă de compensare în care să nu fie frustrat niciodată cel care câştigă colegiul”, a menţionat Toader. Acesta a afirmat că dacă va exista decizie politică modificările la legile electorale vor intra în dezbaterea parlamentară la sfârşitul lunii septembrie, urmând a fi finalizate până la mijlocul lunii octombrie.

”Eu cred, dacă decizia politică este, nefiind vorba de modificări de amploare, ci de câteva articole, că vor intra în luna septembrie, cel târziu la mijlocul lunii octombrie să fie finalizată această lege”, a precizat Toader. Liderul grupului parlamentar PDL din Camera Deputaţilor a menţionat că printre priorităţile legislative care vor fi abordate în sesiunea parlamentară care debutează la începutul lui septembrie şi care au rămas din sesiunea trecută se numără Codul Social, Legea de aplicare a Codului Penal, Legea referendumului, Legea privind câinii comunitari, dar şi o modificare a Legii exproprierii, ”pentru a putea stabili mai clar modul în care pot fi expropriate terenurile proprietate privată în interes public”. AGERPRES

One thought on “Mircea Toader susţine că modificarea legislaţiei”

  1. DOMNULE TOADER,
    1. De ce modificarea unor acte normative de asemenea importanta se hotarasc doar „in discutiile din coalitie”? Stiti prea bine „cat de mult” concorda de ceva vreme parerile coalitiei cu vointa poporului.
    2. Ce garantii avem ca cele 30 milioane euro economisite se vor valorifica in interesul poporului roman si nu vor lua drumul buzunarelor celor de la „putere”?
    3. Cand va va intra in cap ca primordiala este decizia poporului si nu „decizia politica” a unui partid ce s-a dovedit corupt, anti-romanesc si totalitarist?
    Si ma surprinde faptul ca nu va mai intereseaza modificarea Constitutiei! Mai ales ca pentru pdl ar fi o nimica toata!…

Comments are closed.