loader image

Parcul Crâng renaşte din propria-i cenuşă

Lacul agrement  După întrunirea AGA pentru aprobarea parametrilor tehnico-economici cuprinşi în documentaţia „Miniparc de distracţie pentru copii”, joi la sala mare a Primăriei Consiliul local a votat amplu proiect depus de SC Pieţe Zone Verzi SA. Suprafaţa  parcului Crâng va fi amenajată ca un parc de agrement pentru copii, urmărind în primul rând protecţia şi conservarea spaţiilor verzi, menţinerea peisajelor în scopul ocrotirii sănătăţii populaţiei, a protecţiei mediului. Proiectul poate contribui atât la amenajarea şi întreţinerea zonelor verzi deja existente, dar cuprinde şi dotări destinate activităţilor cultural educative, sportive sau recreative pentru populaţie. Lucrările prevăzute a se executa în fostul Parc Zoo constau în remodelarea şi amenajarea terenului, lucrări de instalaţii, amenajarea spaţiilor verzi. Aceste lucrări sunt: racordare la reţeaua de apă existentă, realizarea de hidranţi în grădină, racordare la reteaua electrică, montarea stâlpilor de iluminat, lucrări de terasamente şi pregătire a terenului, amenajarea spaţiilor de joacă pentru copii, amenajarea aleilor pietonale, amenajare teren multifuncţional pentru fotbal şi tenis, amenajare patinoar, spaţiu pentru fitness, amenajarea zonei pentru amplasare mese de şah şi ping-pong, realizare foişor amplasat în centrul parcului, amenajarea grupului sanitar, instalaţii de alimentare cu apă a punctelor de consum, amenajare spaţii verzi, montare mobilier urban, refacere canal colector, montarea unui podeţ pietonal. Valoarea amplei investiţii va fi de 1.504.545 lei. Lucrările vor fi derulate chiar din această toamnă în regie proprie, dat fiind volumul de muncă şi cheltuielile, durata de realizare va fi de trei ani.

One thought on “Parcul Crâng renaşte din propria-i cenuşă

  1. Iată că am ajuns şi ziua să nu-l mai critic pe domnul nostru primar…pare să se fi dezmorţit puţin şi-şi doreşte să aducă un plus de imagine aspectului urbei noastre, ce ar putea fi văzut când tranzitezi municipiul.
    Este o iniţiativă bine venită, care trebuie apreciată şi susţinută. Poate chiar fi un pariu al domnului Finkelstain cu sine, o încercare de a demonstra că administraţia locală poate face faţă provocării lansate de Vasile Pazvante, care într-un fel sau altul a schimbat faţa parcului central în ultimii ani.
    Ar fi al doilea proiect ambiţios cu privire la parcurile oraşului, primul fiind deja demarat, cel de pe Bulevard. Acest nou proiect, dacă-i iese, ar putea schimba aspectul de “părăsit” al acelui parc, sau zonă verde, ce persistă de ceva vreme în zonă. Ar mări şi siguranţa zonei şi ar putea reînvia o veche zonă de agrement a Tecuciului, care şade în nefolosinţă de mult timp, ar putea muta centrul de greutate al zonelor de promenadă şi recreere, înlocuind monopolul deţinut de parcul central în prezent, cu mai multe puncte de atracţie cu diferite specializări.
    Având în vedere că proiectul este destul de ambiţios şi ar putea fi o “pălărie” prea mare pentru societatea Consiliului Local, n-ar fi lipsit de interes şi solicitarea unui sprijin şi din partea Ministerului Mediului. Aş sugera domnului primar, având în vedere faptul că peste drum de acest obiectiv se află început şi neterminat un posibil stadion (unde până acum s-a încercat de mai multe ori varianta investiţională cu un partener privat – respectiv S.C. Asconti SRL Vaslui, care mai mult a fost interesat de suprafaţa de aprox. 5 ha. decât de finalizarea ei!) să încerce să includă şi acest perimetru în viitorul proiect, sau eventual în altul viabil, care să ducă în final la realizarea acelui stadion şi cred că întreaga zonă ar căpăta alt aspect şi altă valoare.

Comments are closed.