Picatura care face lumina
Galeriile de arta „Gheorghe Petrascu” au fost gazda vernisajului intitulat „Curtea veche”, ocazie care a intrunit vineri la amiaza diferiti reprezentanti tecuceni, cadre didactice, elevi si iubitori ai artei. Expozitia de astazi a fost sprijinita de Muzeul Mixt tecucean, pe simezele Galeriilor fiind expuse picturi, grafica, caricaturi. Protagonistii acestor lucrari sunt doi artisti plastici galateni, pictorul Nicolae Einhorn si caricaturistul Vladimir Crivoi. Directorul Muzeului, Laurentiu Groza a facut prezentarile de rigoare subliniind ca acest eveniment are loc datorita zilelor Culturii Nationale care nu trebuie omise din sufletele tecucene. „Cele 27 de lucrari de pictura sunt ale unui maratonist care stapaneste bine tehnica liniei, lucrarile fiind bine ancorate in contemporan. Exista echilibru perfect intre culori, oamenii mor, casele raman de aici si titlul expozitiei, s-a incercat sa se schimbe culoarea, atmosfera, portretele sunt in meditatie” s-a subliniat despre lucrarile lui Nicolae Einhorn, personaj inzestrat cu umor din plin. Cat despre caricaturi care 50% reprezentau orologii, restul ipostaze destul de deochiate, autorul Crivoi a precizat: „Timpul este efemer, am incercat sa-l transfigurez, sa-l rastorn, dar nu sa-l batjocoresc. Caut de fapt o alta masura a timpului, o sa incerc sa acord si o tematica a spatiului in lucrarile de de grafica”. Vladimir Crivoi este un ucenic al ceasornicelor care a intrecut timpul, un bun mestesugar ce se joaca intre culori reci si calde .Umorul este subliniat subtil, lucrarile expuse avand destul dichis. Acesti doi artisti au fost condamnati a face lumina frumoasa si a aduce zambete pe chipul iubitorilor de frumos, Galeriile de Arta avand in custodie lucrarile pana la inceputul lunii februarie, timp destul pentru vizitare de catre tecuceni. Si merita admirate !
NP – www.tecuci.eu
