Primul campionat naţional de kata pentru copii de la Tecuci

Campionatul-Kata_tecuci.eu  Clubul de Aikido AIKISHIN din Tecuci a organizat sâmbătă (ora 10), sub egida Federaţiei Române de Aikido, Campionatul naţional de kata pentru copii – Cupa 1 Iunie. În cadrul competiţiei au concurat 70 de copii de la cluburi din Bucureşti, Galaţi, Brăila, Focşani şi bineînţeles Tecuci. Preşedintele clubului tecucean, Luis Valentin Turcu, multiplu medaliat la competiţii naţionale şi internaţionale, a prezentat pentru început juriul compus din: Dan Corneliu Ionescu – preşedintele Federaţiei Române de Aikido, Alexandra Vasilescu – secretar general şi Bogdan Frăţilă – vicepreşedinte. „Mă bucur că avem ocazia să facem primul Campionat naţional de kata pentru copii de la Tecuci în această sală foarte frumoasă (n.r. sala polivalentă a CSS Tecuci). Concursurile sunt momente în care copiii îşi pot desăvârşi caracterul”, a spus preşedintele federaţiei, deschizând oficial competiţia. Concursul s-a adresat copiilor până-n 13 ani şi s-a desfăşurat pe mai multe categorii. Campionatul a avut două probe: impusă şi liberă. În pauza dintre probe Vlad Ivan -cls. a IX-a CNCH- şi Petruţ Bran -cls. a X-a CNAE- au oferit o demonstraţie de aikido, după care colegi mai mici de la clubul AIKISHIN şi-au dovedit aptitudinile pentru breakdance. În jurul orei 14 a avut loc festivitatea de premiere, sportivii fiind recompensaţi cu diplome şi premii din partea sponsorilor. Singurul medaliat din cadrul clubului AIKISHIN a fost Luis Chiscop (bronz), alţi tecuceni fiind distinşi cu menţiuni şi premii speciale. Cupa i-a revenit clubului Aikidoka din Galaţi, care a strâns cele mai multe medalii. Preşedintele federaţiei, Dan Corneliu Ionescu şi secretarul Alexandra Vasilescu au primit trofee de excelenţă.

O alta abordare a evenimetului daca accesati LINK-ul

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=IV6ZO-VseFE[/youtube]

Premiatii-Kata_tecuci.euCompetitie-Kata_tecuci.euCampionat-Kata_tecuci.eu

 

 

Clubul AIKISHIN

Luis Valentin Turcu  AIKISHIN funcţionează din anul 2003 ca şi club cu identitate sportivă. În cadrul acestuia sunt legitimaţi aproximativ 40 de sportivi. Instructorul Luis Valentin Turcu – 3 Dan Aikido a câştigat câteva medalii importante pentru palmaresul clubului: aur la Campionatul European din Dax-Franţa-2009, bronz în 2010 la Campionatul European de la Braşov, bronz în 2011 la Campionatul European din Reading-Anglia. Anul acesta a obţinut medalia de argint la Campionatul Naţional de katana (sabie) şi calificarea pentru Campionatul European din Fouesnant-Franţa.

Sponsorii campionatului de kata: Vipguard, Flintab Construct, Balroom Andra, Banca Transilvania, Gifarm, Grosing, Graphotek, Sancoly
Parteneri media: Oferta tecuceană, Radio Tecuci,  Ziarul Semnal, Protecuci.ro

One thought on “Primul campionat naţional de kata pentru copii de la Tecuci

  1. Cred ca sportul national in Romania la ora actuala este karate-ul.Toata lumea practica asa ceva

Comments are closed.