Probleme la sediul Casei de Cultură, proaspăt reabilitat

Casa de cultura 333  La solicitarea directorului Casei de Cultură, Viorel Burlacu, comisia de recepţie din cadrul Primăriei Tecuci (beneficiarul principal al programului de consolidare şi reabilitare a instituţiei de cultură tecucene) s-a deplasat joia trecută la sediul central de pe str. 1 Decembrie 1918 pentru a constata o serie de imperfecţiuni. În cadrul conferinţei de presă desfăşurată la 18 noiembrie 2011, imediat după recepţia la terminarea lucrărilor de reabilitare, consilierii Vasile Diaconu, Vasile Dănăilă Pazvante şi Petru Papuc au indicat o seamă de probleme privind acoperişul, calitatea finisajelor etc. Puţinul timp scurs de atunci le-a dat dreptate. Există în acest moment uşi de lemn şi pereţi cu fisuri, plăci de parchet distanţate, îmbinarea nemaifiind perfectă, iar în pod şi în zona intrării în acesta sunt infiltraţii de apă, fapt ce a condus la afectarea a doi pereţi. Tot în timpul conferinţei s-a menţionat că proiectul a prevăzut pentru acoperiş doar înlocuirea câtorva elemente deteriorate şi montarea de tablă zincată. Pentru remedierea defecţiunilor, directorul Viorel Burlacu a luat legătura cu Ion Oprea, managerul firmei Naţional Instal Construct Buzău, cea care a executat lucrările şi a oferit o garanţie de 5 ani. Reparaţiile vor începe cel mai probabil la scurt timp după ameliorarea condiţiilor meteo.

Din opiniile exprimate la 18 noiembrie

Casa de cultura 334  Ion Pop, şeful echipei de implementare a proiectului: “Implementarea proiectului a început acum 2 ani de zile, deci a avut o durata de 24 de luni. Din păcate am plecat cu stângul, am fost contestaţi şi la contractul de execuţie lucrări, inclusiv în justiţie, până la urmă după o întârziere de jumătate de an s-a încheiat contractul cu firma Naţional Instal Construct Buzău. Având o perioadă de implementare mai redusă, practic 18 luni, anumite lucruri le-am grabit (…) Proiectul totuşi şi-a atins scopurile: consolidarea şi reabilitarea unei clădiri monument istoric şi redarea ei în circuitul cultural al Tecuciului. O altă problemă, faţă de bugetul iniţial al proiectului, prin achiziţia publică tot a contractului de lucrări, s-a micşorat foarte mult valoarea licitaţiei. Practic nici valoarea proiectului care a fost aprobată de Ministerul Dezvoltării nu a mai fost aceeaşi. Faţă de 1.760.000 lei valoarea lucrărilor, practic am ajuns la 1.434.000 lei”

Proiectantul Nicolae Cerăceanu (SC Proiect SA Galaţi) a participat doar la recepţia la terminarea lucrărilor.

Casa de cultura 336  Directorul Ion Oprea: “Proiectul a fost tratat de proiectant ca să fie puţintel mai economicos (…) S-a încercat ca să se creeze totuşi un echilibru între preţ şi calitate”. Directorul a mai precizat că datorită Primăriei şi celor implicaţi în proiect s-a reuşit să se pună în holul de la parter marmură în loc de mozaic iar pe exterior s-a folosit vopsea texturată în loc de var lavabil. Valoarea de adjudecare a licitaţiei a suferit o modificare de 14% faţă de contractul iniţial (prin act aditional). Suma a fost folosită pentru lucrări neprevăzute la scara interioară, refacerea ornamentelor exterioare, căpriori, marmură, instalaţia de gaz îngropată etc.

Dirigintele de şantier, Vasile Soare a menţionat printre altele că este posibil ca vina să fie de la început din tema de proiectare ( stabilita de beneficiari).

Casa de cultura 339  Primarul Eduard Finkelştain: ”De acord că există elemente care pot fi îmbunătăţite. Recepţia înseamnă de fapt observarea acestor elemente care pot fi corectate… Eu îmi păstrez opinia că ceea s-a realizat aici este o reuşită a administraţiei tecucene pentru că întotdeauna este un raport între ceea ce vrei să faci, datele existente, oferta depusă şi valoarea finală a obiectivului respectiv. Este un adevăr şi nu fac un secret din acest lucru că pe partea de finisaje, proiectul a fost mai slăbuţ, ceea ce a însemnat un mare efort pentru noi pentru a-l ridica la standardul pe care-l doream. Dacă acest proiect pe partea de consolidare a fost mai mult decât în regulă, pe partea de finisaje a trebuit să modificăm o serie întreagă de elemente: s-a dat exemplul scării care a revenit la formatul fier forjat, sistemul de mozaic la care am renunţat şi am pus marmură şi multe altele… Elementele care pot fi corectate şi cu siguranţă vor fi corectate sunt în atenţia noastră şi le vom duce la bun sfârşit”.

Casa de cultura 337Casa de cultura 335Casa de cultura 341

13 thoughts on “Probleme la sediul Casei de Cultură, proaspăt reabilitat

  1. daca renovarea ratata a casei de cultura reprezinta dupa spusele domnului primar o reusita a administratiei tecucene,ma intreb cum arata o NEREUSITA.

  2. Rusine pentru Stanila Cristian de la sc 11, se vrea un profesor dar e o rusine pt soala si pt oras prin modul in care isi trateaza elevii ,,,preferential si dupa cum i se par mai instariti,,,

    1. Bun si care este legatura domnului profesor cu actuala stare de lucruri de la Casa de cultura?

    2. Stimata doamna „Andruta”…in primul rand ar trebui sa nu va ascundeti in spatele unui pseudonim cand faceti niste acuze nefondate…Aveti curajul de a va asuma responsabilitatea cand afirmati ceva…In alta ordine de idei..nu sunteti in masura sa va dati cu parerea despre activitatea mea personala …mai ales ca nu ma cunoasteti… Si ca sa va raspund acuzelor dumneavoastra nu fac diferenta intre elevi indiferent ca sunt instariti sau mai putin instariti pentru ca nu sunt genul de profesor care sa accepte atentii din partea elevilor. Si cu toata modestia, cu toate ca dumneavoastra nu stiti sa apreciati munca unui profesor, chiar sunt o mandrie a scolii si a orasului..dovada fiind activitatea mea cu elevii la catedra si in afara ei (activitati extracurriculare postate pe tecuci.eu.). Daca mai aduceti astfel de acuze ar fi bine sa veniti sa mi le spuneti personal daca aveti coloana vertebrala. O zi placuta.

      1. Aveti idei preconcepute…rau din partea unui ”cadru didactic”. De ce sa fie pseudonim ? Andruta este numele meu. Si de ce nu sa imi exprim ideile in public ? Vreti sa ascundeti ceva ? Sa se rezolve ca pe timpul raposatului ? Aveti lucrari pe care luati banii dar nu va onorati cuvantul, nu mai raspundeti la telefon, nu platiti impozite, faceti excursii pe banii elevilor…mandria orasului ? Sa nu mergem atat de departe…Ceea ce faceti dvs sunt activitati pe care orice profesor si de la tara le face.

        1. Cucoana…poti sa iti exprimi ideile in ce mod vrei…e treaba mea daca platesc impozite sau nu…sa va fie rusine daca apelati la alti profesori pentru a va face proiecte..inseamna ca nu sunteti capabila sa le faceti singura…Normal ca excursiile sunt platite din banii elevilor..doar n-o sa le sponsorizez eu…si am documente care pot justifica orice banut dat de copii pt excursie. Daca profesori cu facultate nu sunt capabili sa isi faca singuri proiecte si apeleaza la mine sa le fie rusine…iar cei carora le-am facut au fost multumiti si le-am onorat comenzile la timp. Daca aveti nevoie de lamuriri suplimentare va astept la o discutie fata in fata. Chiar ma puteti contacta si telefonic…O zi buna..n-am timp sa pierd vremea cu dumneavoastra pe aici.

          1. Eu asta nu am inteles-”Daca profesori cu facultate nu sunt capabili sa isi faca singuri proiecte si apeleaza la mine sa le fie rusine..” Cred ca ati dai o importanta prea mare tinere.
            Si apoi nu ai nici caracter.Ma intreb cum ai sa mai dai ochii ,in cancelarie cu colegii dumitale dupa o asemenea afirmatie.

          2. Cucoana… ? Ce vocabular din partea TA (daca tot ne tutuim). Copile…ai un ego cat casa, eu pot sa imi fac proiectele singura fara a apela la samsari…ba dau salariu catorva angajati care te tin in soala sa faci tu pe altele cocoana. Vad ca aici este foarte activ juniorul asa ca nu imi mai pierd timpul sa il sun. Este intr-adevar un topic despre cultura si poate macar aici sa acceseze pagina din domeniu pt in rest,,, Oricum putin mai mult respect pt profesori (colegii matale )
            Topic inchis din partea mea si imi cer scuze.

        2. Dragă Andruţă, am înţeles cu toţii problema: dl profesor îşi tratează preferenţial elevii. Când aşteptam, cu sufletul la gura, să-mi dai câteva detalii despre reabilitarea Casei de Cultura, iar între rânduri să strecori şi o listă cu cei privilegiaţi, mă trezesc că vii nu ştiu cu ce bazaconie şi aflu că de fapt tratează preferenţial colegii de catedră. Unora le face lucrări (proiecte) gratuit, altora le ia banii, şi unde te aştepţi mai puţin nici nu mai răspunde la telefon. În schimb, mă bucur că ai folosit apelativul „dvs” la adresa dlui profesor. E un câştig pentru tine…şi spune multe despre vârsta şi educaţia ta. În consecinţă, vin cu o rugaminte. Pune mâna pe telefon, tot nu ţi-a răspuns prima dată, sună şi spune ce te doare. In caz că nu ai observat, aici sunt postate comentarii în legatură cu articolul dedicat unei instituţii de cultura din oraşul Tecuci.

        3. Doamna Andruta am stat si am analizat discutia dintre dumneavoastra si domnul profesor. Dumneavoastra vorbiti de moralitate si il acuzati pe dumnealui de diferite bazaconii fara dovezi. Aruncati vorbe in vant aiurea pentru a discredita imaginea unui om. M-am gandit si am ajuns la concluzia ca este vorba de invidie si rautate. Atunci cand aveti ceva cu cineva calea cea mai usoara de rezolvare este discutia. Insa dumneavoastra dati dovada de lipsa de moralitate mai mult decat dumnealui. Ar fi mai bine sa va uitati mai intai in ograda dumneavoastra si apoi sa va uitati peste gard…Luati-o ca pe un sfat prietenesc. Eu am copilul elev la scoala 11 si sunt multumit de toate cadrele didactice de la aceasta scoala. Toate cadrele de acolo sunt competente si isi desfasoara activitatea cum trebuie.

  3. ASTIA NU AU FOST MESERIASI AU FOST CARPACI.LOR LE-AU PLACUT CUM ARATA LUCRAREA EXECUTATA DE EI?TOT CE SE VEDE ESTE FACUT CU ZGARCENIE MARE DE TOT SI IN BATAIE DE JOC.DE VINA ESTE CINE A FACUT RECEPTIA LUCRARII.NU AFOST IN PODUL CONSTRUCTIEI SA VADA BATAIA DE JOC?I-A PLACU TARE MULT CUM ARATA CU GUNOAIELE ALEA.ACUM SA VINA CU BANI DE ACASA SA REPARE DIN NOU.

  4. Si uite asa s-au dus banii la acolitii portocalii ai lui Finkelstain…ne meritam soarta…

Comments are closed.