loader image

Ţuchel arbitrează meciul dintre Dobre şi Stan

Daniel Tuchel  Adus în politica mică-mijlocie de către Victor Paul Dobre, Daniel Ţuchel, actual primar al municipiului Tecuci, este acum, în această perioadă, OMUL MOMENTULUI în PNL Galaţi. De el depind, atât Dobre cât şi Marius Stan, combatanţii care aspiră să stea la volan sau pe locul mortului, ambii fiind, deocamdată, pe bancheta din faţă a unui vehicul devenit dric după alianţa cu pesede şi cu Voiculescu.   Din culise şi pe surse ştim acum doar că a lui Căcărău i-a trasat o smetie peste ochi lui Victoraş, impunându-i să facă pasul în spate, după circa o duzină de ani de condus peneleul din im-postura de client al pesede. Dobre nu numai că nu l-a ascultat pe Crin, dar a ordonat blocarea înscrierilor în partid, începând cu luna martie şi până la conferinţa judeţeană din 19 mai 2013. Asta pentru ca primarul Stan, contracandidatul său, să nu-şi infiltreze oamenii săi. Pe de altă parte, acelaşi „Eşti o floare, eşti un Crin/Eşti parfumul cel mai fin!”, i-a sugerat lui Marius, pe care la năimit vicepreşedinte naţional în contumacie, să candideze la preşedinţia municipiului, după care să candideze şi să ia şi conducerea judeţenei, apoi să-şi numească un interimar la municipală (desigur, Mihai Manoliu!, pe care-l va şi numi director la Zona Liberă), iar pe Dobre să-l folosească cum o şti el mai la baie şi mai cotidian!
Stan, însă, se izbeşte de Daniel Ţuchel, cel ce-i datorează totul şi nimic lui Dobre. Nimic pentru că l-a ţinut în politica mică, rurală şi de tip Ţepu – Tecuci, mereu temându-se să-l lanseze spre politica la vârf, Ţuchel fiindu-i indispensabil în colegiul în care Dobre ia al doilea mandat de deputat.
Dacă Marius este capabil de o ofertă solidă, adusă prin firman semnat de Antonescu, Daniel Ţuchel poate înclina balanţa în favoarea sa. Căci din cei peste 400 de delegaţi care vor vota la Conferinţa Judeţeană a PNL, circa 160 sunt din municipiul Tecuci şi din judeţ,  controlate, repet, de V.P. Dobre. La această oră, Ţuchel controlează lejer peste jumătate dintre organizaţiile penele din judeţ, asta numeric vorbind.
Cum va arbitra el acest meci, pentru prima dată pe bune în democraţia unui partid din Republicuţă, vă vom dezvălui pe parcurs.

Sursa: impact-est.ro

4 thoughts on “Ţuchel arbitrează meciul dintre Dobre şi Stan

  1. Pe semne că „El Camandante”, Ţ.G-D, va trebui să ceară, domnia-sa, sprijinul unui arbitru, în „meciurile” cu pumni şi îmbrînceli pe care le-a încasat zilele trecute de la unii membri ai camarilei sale, precum şi de la alţii cărora le-a promis marea cu sarea în campania/campaniile din 2012. E posibil ca şi cetăţenii de pe stradă să-şi dorească să aibă „un meci” de pumni şi vorbe grele, cu edilul şef. La ce taxe, la cîte taxe, la ce impozite şi alte aiureli pe care le gîndeşte la ceas de naopte şi a doua zi după ora 11:00 le pune în practică, nu ar fi de mirare să primească şi cîteva feedback-uri mai puţin sau deloc aşteptate.

    1. De ce dupa oara 11? Sa inteleg ca este adevarat ca pana la acea ora o face pe primarul si la Tepu? Se spune ca acolo primarita, sotia dl. Tuchel, le spune localnicilor care au probleme „asteptati sa vina sotul, el va rezolva”.

  2. Dobre are multe pacate, dar se identifica cu PNL-ul galatean inca de la inceputurile lui postcomuniste. El a construit organizatia, impreuna cu altii despre care nu mai auzim nimic deoarece, la randul lui, s-a debarasat de ei pentru a face loc altora mai lipsiti de scrupule. Mde… totul se plateste!
    Ca de fiecare data, politicienii se descotorosesc de subalterni cand ei nu sunt suficient de ticalosi. Dobre a cazut in dizgratia lui Antonescu dupa referendumul de demitere a presedintelui, cand a avut scrupule si nu si-a servit partidul cu minciunile si falsurile comandate. Pemtru asta, va fi decapitat si inlocuit cu filfizonul de Stan, ajuns primar pe valul simpatiei galatenilor pentru echipa lor de fotbal, unde nu era nici antrenor, nici jucator, ci tot tragator de foloase.
    Va fi foarte interesant de vazut ce vor face lichelele tecucene pe care insusi Dobre le-a promovat. Mai corect, nu le-a promovat, dar a asistat pasiv la ascensiunea lor intemeiata pe lipsa de scrupule.

  3. fara sprijinul psd-ului, dl tuchel nu va putea sa-si duca mandatul pana la capat sau, eventual, sa mai castige unul; orasul este condus prost si oamenii sunt deja nemultumiti;
    dobre este cel care are o relatie excelenta cu cei din psd;
    stan, dimpotriva, o relatie prosta; daca tuchel va merge (varianta cea mai plauzibila pe mana lui dobre, mai castiga un mandat dar va pierde pe termen lung ca si politician cu perspectiva;

Comments are closed.