Catedrala ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” – două secole de dăinuire duhovnicească la Poarta de Jos a Moldovei

Prima biserică din Tecuci, purtând hramul „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” și care în timp avea să fie ridicată la rang de catedrală, a fost înălțată în anul 1813, preluând tradiția unei biserici mai vechi, purtătoare a aceluiași hram, situată la aproximativ 150 m. nord-est de actuala biserică.

Așa după cum rezultă din însemnările lăsate de sachelarul Stratulat Decuseară, încă din anul 1893, în scurta sa lucrare ,,Notiții istorice a bisericei catedrale cu patronul Sf. Martir Gheorghe din Urba Tecuciu” biserica mai sus amintită a fost construită pe locul unui așezământ de cult despre care nu se cunosc alte informații. Acest locaş fusese demolat, iar icoanele și o parte din materialele altarului au fost recuperate şi folosite la construcţia Bisericii Sfinţii Voievozi.

Se prea poate ca și acest vechi lăcaș de rugăciune să fi avut de suferit de pe urma dezastrului produs în 1711 de hoardele turcilor și tătarilor care au ars totul în calea lor pustiind târgul Tecuci, obligându-i pe localnici să se refugieze prin pădurile din zona Nicorești. În lucrarea ,,Scrisoare despre Tecuciu”, istoricul Alexandru Papadopol Calimach cita dintr-un raport despre starea Moldovei, făcut la 1769, de generalul rus Elem, la ordinul împărătesei Ecaterina: ,,…<<În acest ținut a fost terg mai înainte, numindu-se tergul Tecuciului, dar s-a pustiit neremănend nici o casă>>. Dupe acea devastare n-a mai putut exista vr-o biserică în Tecuciu, căci în acele momente de furie, hoardele barbare fiind învoite a prăda și arde tot în calea lor, ca preț al învingerei ce au făcut armatelor rusești..”

Se știe însă că vechea biserică a existat pe locul oferit de Smaranda Botez, situat pe strada 13 Septembrie, fostă Catedralei, în apropiere de actuala Societate de ajutor ,,Muncitorul”. Astăzi din catedrala de altădată au mai rămas doar pristolul și crucea care se pot vedea la nordul sălii de spectacole ,,Ion Petrovici”. Cel care prin osteneala, dar și cu cheltuiala căruia avea să se ridice această veche biserică a fost protopopul Trifan Trandafir ajutat de ginerele său Hagi Iordache, care și-a dat întreaga avere pentru săvârșirea acestui edificiu.

În timpul Revoluției din 1821 turcii au devastat biserica, au intrat călare pe cai şi au pângărit interiorul producând deteriorarea sfintelor icoane și a mobilierului. Până în 1823 vor fi terminate lucrările de reparații, inclusiv tencuielile exterioare, astfel încât în 1856 biserica va fi ridicată la rangul de catedrală a orașului, la vremea când protoiereu al locului era preotul Gheorghe Dimitriu¹, tatăl scriitorului Calistrat Hogaș. În anul 1855, turnul din cărămidă situat aproape de intrarea bisericii a fost demolat deoarece prezenta pericol de prăbușire, iar în locul său va fi construit unul nou din lemn, în care a fost instalat un clopot cumpărat cu banii donaţi de negustorul Toma Blănariu. După incendiul devastator care a cuprins Tecuciul în anul 1858, în turn va fi instalat un punct de observaţie al pompierilor. Acest mare incendiu a distrus printre altele și Biserica ,,Sf. Ilie” de unde s-a reușit doar salvarea câtorva icoane și a unui policandru din tumbac, care vor îmbogăți zestrea Catedralei Sfântul Gheorghe.

Două seisme puternice care au avut loc în anii 1894 și 1903 au afectat grav structura de rezistență a catedralei, avariind profund bolțile, arcurile de susținere și catapeteasma. Această situație a condus la decizia Episcopiei Romanului de a suspenda slujbele religioase și de a-i îndrepta pe enoriași către bisericile Precista și Sf. Nicolae. Totodată în toamna anului 1896, ultimele morminte aflate în jurul bisericii au fost strămutate în cimitirul orașului.

Cutremurul din 31 august 1903, dar și tirurile puternice de artilerie din timpul primului război mondial au pus cumva capac distrugerilor suferite de biserică, așa că autoritățile locale au decis că refacerea sfântului lăcaș era practic imposibilă și un lucru înțelept ar fi o nouă zidire. Drept urmare, în 1917 s-a trecut la demolarea turlei și a pridvorului pentru a se evita astfel eventuale pierderi de vieți omenești, ca urmare a inevitabilei prăbușiri a construcției.

Primul Război Mondial a pus în dificultate administrația locală în intenția de a găsi soluții pentru construirea unei noi biserici catedrale. Totuși, gospodarii locului nu au stat cu mâinile în sân și în februarie 1919 au luat inițiativa constituirii unui Comitet de construire a noii biserici Sf. Gheorghe.

În fruntea acestui grup a fost ales Alecu Anastasiu², unul din marii filantropi tecuceni. Din comitet mai făceau parte printre alții: maiorul I. Rombeanu (casier), avocatul Nicolae Berha, col. Coman Ionescu, C. Vascan, Teodor Cincu³, Ecaterina Anastasiu, Dimitrie Balaban⁴, avocatul Traian Corodeanu⁵, Gheorghe Popovici, avocatul Constantin Turtureanu, Gheorghe Dimitriu, librarul D. C. Patron.

Câțiva ani mai târziu, mai exact în 1923, preotul Nicolae Conduratu⁶, o personalitate emblematică a vieții spirituale tecucene, inițiază în cadrul Comisiei Interimare a Primăriei Tecuci, o serie de demersuri de realizare a proiectului tehnic. În opinia sa, noua zidire trebuia ca prin măreția ei să devină ,,o podoabă a orașului, iar priveliștea să impună admirația străinului călător”.

După mai multe solicitări ale Comitetului de construire a bisericii catedrale, Primăria donează în octombrie 1937 o suprafață de teren de 7904 metri pătrați din Grădina publică, iar președintele acestui comitet, Alecu Anastasiu este mandatat să poarte discuții cu arhitecți din capitală pentru realizarea proiectului de construcție.

În final se stabilește ca proiectul noii catedrale, care inițial urma să poarte hramul ,,Sf. Apostol Petru”, să fie executat de arhitectul Ion Traianescu⁷, profesor la Institutul de Arhitectură din București și de fiica sa Magdalena Iacobescu-Traianescu. Proiectul acceptat de comisie avea în principal următoarele caracteristici: biserica se va construi în stil moldovenesc și va fi compusă din planul subsolului și planul parterului. Subsolul va fi prevăzut cu cripte pentru osuare, ce vor putea fi procurate de credincioși pentru depuneri de oseminte, iar trei dintre aceste locuri să fie rezervate special pentru îngroparea ctitorilor bisericii.

Conform schițelor tehnice, biserica are 35 m lungime, 22 m lăţime (în zona absidelor), 35 m înălţime şi este construită cu cadre din beton armat. A fost aleasă și o echipă de constructori condusă de antreprenorul de origine italiană Iosif Polano. Din echipa meșterilor pietrari a făcut parte și un alt italian, Eduard Mobilio, cel care mai târziu avea să facă schițele tehnice ale unora dintre elementele de ambientare peisagistică din Grădina publică: fântâna arteziană, amfore, alte elemente pentru aranjamente florale.

Odată definitivate toate chestiunile tehnico-administrative și procedurale, avea să vină și ziua cea mare : așezarea pietrei fundamentale a viitoarei biserici. La 31 iulie 1938, P. S. Arhiereul-vicar Ilarion Băcăuanul, de la Episcopia Romanului, alături de un sobor de preoți, în prezența autorităților locale și mai ales a unui număr mare de credincioși, avea să săvârșească liturghia de sfințire și de binecuvântare a începerii lucrărilor.

În predica ținută cu acest prilej, înaltul prelat spunea printre altele: ,,Am făcut începutul unei mari și strălucite opere. Punerea pietrei fundamentale a Catedralei din orașul Tecuci constituie un eveniment de mare însemnătate religios-morală (…) O catedrală într-un oraș este podoaba localității din toate punctele de vedere. Ea trebuie să oglindească nu numai ființa orașului, nu numai concepția de credință religios-morală și culturală a orașului, ci trebuie să arate prin măreția ei trecutul unei vieți creștine înfloritoare, de unde să se inspire generațiile actuale și viitoare pentru o viață superioară creștină, în duh de evlavie și de credință statornică în mijlocul valurilor care tulbură viața creștină…!”

Pentru strângerea fondurilor necesare construcției, Comitetul de inițiativă lansa în anul 1939 un apel public, solicitând sprijin prin donații materiale și financiare, care se încheia astfel: ,,Prin contribuția națională și extraordinară a populației tecucene vom vedea ridicându-se falnic monumentul de credință și unire.” Autoritățile vremii au recurs și la unele soluții oarecum originale punând în circulație în anul 1941, un timbru ,,drept cărămidă” din vânzarea căruia a fost obținută o sumă apreciabilă de bani. Catedrala tecuceană îi are dept ctitori principali pe Alecu Anastasiu și soția sa Ecaterina, care au donat sume importante de bani pentru construcție, iar în semn de recunoștință pentru nobilul lor gest filantropic au fost înmormântați la subsolul bisericii. ,,Lângă ei stau cu titlul de Ctitori și Întâi Îndemnători: Vasile și Ioana Stegaru, Constantin și Teodora Juvara, Gheorghe Carp, Gheorghe Cazan, Costache și Profira Burghele, Traian Corodeanu, Coman Ionescu, mulțime de buni creștini, vii și morți, cărora le invoc Harul și Binecuvântarea Domnului și a Sfinților Lui, pentru ei și casa lor”*

Alături de cei menționați mai sus, au făcut donații financiare consistente și unele personalități naționale precum filosoful Ion Petrovici⁸, generalul Dumitru Dămăceanu⁹, mareșalul Ion Antonescu.

După război fondurile pentru construcția bisericii au scăzut substanțial, astfel că până în anul 1948 s-au executat lucrări, doar în mică parte, în principal tencuieli exterioare. Totuși în același an, cu eforturi deosebite a fost sfințit subsolul bisericii, în cadrul unei liturghii oficiate de către pr. Vichentie Mocanu, delegatul Episcopiei Romanului.

……………………………………………………………….

^*P. S. Arhiereul-vicar Ilarion Băcăuanul, Episcopia Romanului

Într-un manuscris al protoiereului N. Conduratu, care conține predica sa cu ocazia acestei sfințiri, se poate citi printre altele: ,,…Dumnezeu a fost cu noi și Lui sunt nevoit să mă rog în această clipă pentru sufletul răposaților Maria Ciucă și Lucreția Galeț, care vor fi tresăltând acum de bucurie văzând de acolo de sus, cum măreața noastră Catedrală stă și e gata să construiască fața orașului, chiar pe locul care a fost curtea și casa lor și a părinților lor, devenind apoi Grădina Publică…”

Instaurarea noului regim politic din România a stagnat mult desfăşurarea lucrărilor. La un moment dat s-a dorit chiar să fie schimbată şi destinaţia construcţiei. Autoritățile comuniste ar fi dorit transformarea construcției în sală de teatru, dar, din fericire, existenţa unor oseminte ale cercetaşilor îngropate în subsol, corelată cu o asiduă campanie de cinstire a eroilor, au făcut ca politrucii proaspăt instalați la putere să nu pună în practică o asemenea idee.

Prin strădania neobosită a preoților Ioan Doniga¹⁰ și Gheorghe Capmare¹¹, avându-i alături pe membrii Consiliului Parohial, dar și prin grija Episcopiei Buzăului, lucrările au fost reluate în anul 1951 și au fost finalizate la 31 iulie 1962. Între anii 1966-1967 catedrala a fost împodobită cu pictură în frescă, de către pictorii Iosif Vass¹² (altarul, pronaosul și pridvorul) și Gheorghe Răducanu¹³ (turla și absidele).

În luna august 1968, s-a contractat executarea lucrărilor de mobilier : uși împărătești și diaconești, uși de la intrarea principală, strane arhierești și pentru credincioși, iconostasul, toate fiind executate în Atelierul Institutului Biblic de la Mănăstirea Plumbuita-București, cu fondurile Sfintei Episcopii a Dunării de Jos și cu donațiile credincioșilor parohiei. Biserica a fost sfințită la 12 octombrie 1969 de către Prea Sfinția Sa Episcopul Chesarie Păunescu, din Episcopia Dunării de Jos.

Cutremurele mari din anii 1977 şi 1986 au provocat bisericii unele avarii, așa că au fost necesare reparaţii la fresca deteriorată. Cu această ocazie s-a efectuat şi spălarea picturilor, operațiune necesară din cauză că în timp pereții bisericii au fost afumați.

La 23 aprilie 1995, din inițiativa episcopului Casian Crăciun, al ,,Dunării de Jos” se instituie prin hotărârea nr. 15/1005, a Consiliului Local Tecuci, ca Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul catedralei, să devină patronul spiritual al municipiului Tecuci, fiind confirmat încă o dată rolul acesteia de „Maică a bisericilor tecucene”, cu o contribuție importantă la toate activitățile spiritual-culturale ale orașului.

În anul 2007 au început ultimele lucrări de consolidare și restaurare, prilej cu care întreaga pictură a fost refăcută de pictorul tecucean Valeriu Șușnea¹⁴ ajutat de colaboratorul său, tehnicianul Doru Istrate. Operațiunile de restaurare au fost atent supravegheate de Prea Sfinția Sa, Dr. Casian Crăciun, Episcopul Dunării de Jos, Prea Cucernicul Părinte Protoiereu, Gheorghe Joghiu și de sfințiții slujitori ai Catedralei, Prea Cucernicul Părinte Paroh Vasile Ramfu, Prea Cucernicul Părinte coslujitor Florin Voineag, cu sprijinul membrilor Consiliului și ai Comitetului Parohial.

Întreaga lucrare se va încheia în toamna anului 2010, la 24 octombrie, în Duminica a XXIII-a după Rusalii, când toată suflarea creştinească a Tecuciului a fost chemată la marea sărbătoare a reînnoirii cu veșmântul cel nou, a podoabei bisericilor tecucene: sfântul lăcaș a fost resfințit, primind prin ungere, Sfântul și Marele Mir. Slujba de târnosire a fost oficiată de un sobor de trei ierarhi: I.P.S. Casian, Arhiepiscop al Dunării de Jos, P.S. Corneliu, Episcopia Hușilor și P.S. Episcopul Visarion al Tulcii. Alături de aceștia în soborul slujitorilor s-au mai aflat Pc. Pr. Prof. Nicolae Necula, de la Facultatea de Teologie ,,Iustinian Patriarhul”- București, p. Cuv. Arhim. Epifanie Bulancea, duhovnicul Mănăstirii ,,Măgura Ocnei”, din jud. Bacău, slujitori din administrația eparhială, precum și numeroși preoți din Protopoiatul Tecuci în frunte cu pc. Pr. Protopop Gheorghe Joghiu. Cu acest prilej, altarul înnoit şi sfinţit a primit un nou hram: Sfântul Ierarh Iachint de la Vicina, primul mitropolit al Ţării Româneşti.

La sfârșitul liturghiei arhierești, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian a oferit ca semn de recunoștință câteva distincții importante, dintre care amintim: Preotul paroh Vasile Ramfu a primit distincția eparhială ,,Vrednicia andreiană”, preotul coslujitor Mihai Roșu a primit rangul bisericesc de iconom stavrofor, iar membrii Consiliului și Comitetului parohial au fost cinstiți cu Diploma eparhială ,,Crezul ortodox”.

PISANIA CATEDRALEI

CU VREREA TATÃLUI, CU AJUTORUL FIULUI SI CU OCROTIREA SFÂNTULUI DUH, ÎN ANUL MÂNTUIRII 1938 S-A TEMELUIT CONSTRUCŢIA CATEDRALEI ORAŞULUI TECUCI, CU HRAMUL SFÂNTUL MARE MUCENIC GHEORGHE ȘI SFÂNTUL APOSTOL PETRU. PROIECTUL A FOST ÎNTOCMIT DE ARHITECTUL I. D. TRAIANESCU ȘI FIICA SA MAGDA.

LUCRĂRILE DE CONSTRUCŢIE AU FOST EXECUTATE DE ECHIPA DOMNULUI IOSIF POLANO, SUB CONDUCEREA UNUI COMITET PREZIDAT DE ALECU ANASTASIU CARE CU SOŢIA SA ECATERINA AU CONTRIBUIT CU SUME MARI DEVENIND CTITORI, FIIND ÎNMORMÂNTAȚI LA SUBSOLUL CATEDRALEI.

PREOT PAROH A FOST P.C. PR. PROTOPOP NICOLAE CONDURATU.

ÎN ANUL 1948 A FOST SFINŢIT SUBSOLUL CATEDRALEI DE CÃTRE DELEGATUL EPISCOPIEI ROMANULUI, PREOTUL VICHENTIE MOCANU.

LUCRÃRILE AU FOST RELUATE IN ANUL 1951, IAR ÎNTRE ANII 1966-1967 S-A EXECUTAT PICTURA ÎN FRESCĂ DE CÃTRE PICTORII IOSIF VASS (SFÂNTUL ALTAR , PRONAOSUL ȘI TINDA) ȘI RÃDUCANU GHEORGHE (TURLA ȘI ABSIDELE). PENTRU BUNA DESFĂŞURARE A ACESTOR LUCRÃRI S-AU PREOCUPAT PREOŢII DONIGA IOAN ȘI CAPMARE GHEORGHE AJUTAŢI DE MEMBRII CONSILIULUI ȘI COMITETULUI PAROHIAL ȘI DE EPISCOPIA BUZÃULUI PRIN PREA SFINȚIA SA DR. ANTIM ANGELESCU.

S-A SFINŢIT ACEASTÃ SFÂNTÃ CATEDRALĂ ÎN DATA DE 12 OCTOMBRIE 1969 DE CÃTRE PREA SFINȚIA SA EPISCOP KESARIE PÃUNESCU.

ÎN TIMP, FUMUL DE LA LUMÂNÃRI A CONTRIBUIT LA DEGRADAREA PICTURII FIIND NECESARE LUCRÃRI DE RESTAURARE CE S-AU EFECTUAT INTRE ANII 2002-2005 DE CÃTRE PICTORUL PROFESOR VALERIU ŞUŞNEA ȘI ISTRATE DORU- TEHNICIAN RESTAURATOR.

LUCRÃRILE DE RESTAURARE A PICTURII AU FOST SUPRAVEGHEATE PERMANENT DE ÎNALTPREASFINȚIA SA DR. CASIAN CRÃCIUN, ARHIEPISCOPUL DUNÃRII DE JOS, DE P.C. PR. PROTOIEREU JOGHIU GHEORGHE ȘI DE SLUJITORI AI CATEDRALEI SFÂNTUL GHEORGHE, P.C. PREOT PAROH RAMFU VASILE, P.C. PREOT COSLUJITOR VOINEAG FLORIN AJUTAŢI DE MEMBRII CONSILIULUI ŞI COMITETULUI PAROHIAL.

S-A RESFINTIT ACEST SFÂNT LOCAŞ IN DATA DE 24 OCTOMBRIE 2010, DE CÃTRE ÎNALT-PREASFINȚIA SA DR. CASIAN, ARHIEPISCOPUL DUNÃRII DE JOS ÎNCONJURAT DE UN SOBOR MARE DE PREOŢI.

VEŞNICĂ AMINTIRE CTITORILOR, DONATORILOR ŞI OSTENITORILOR CE AU AJUTAT LA ZIDIREA, ÎNALŢAREA ȘI ÎMPODOBIREA ACESTUI SFÂNT LOCAŞ.

NOTE :

Gheorghe Dimitriu a fost numit protoiereu al județului Tecuci în anul 1849 și a funcționat în această calitate până în 1884. O scurtă perioadă de timp (1857) a fost suspendat din funcție din cauza opiniilor sale unioniste. Este repus în drepturi la intervenția energică a Cocuței Conachi Vogoride, soția caimacamului antiunionist Nicolaie Vogoride și fiică a logofătului Costache Conachi, unul dintre pionierii poeziei române moderne.
Alecu Anastasiu a dominat mulți ani viața politică a județului, fiind supranumit ,,pașa de Tecuci”. A fost 12 ani prefectul județului Tecuci, apoi deputat ori senator al județelor Tecuci, Tutova, Covurlui. Lasă toată averea sa Academiei Române cu condiția înființării unei școli primare pe moșia sa de la Călmățui și a unei școli agricole la Țigăneș După moartea lui, soția a donat municipalității casele sale din Tecuci, pentru înființarea unei școli de fete. Este unul dintre marii filantropi tecuceni. A donat terenul pe care s-a construit Școala de băieți nr. 2 și Școala profesională de fete ,,Tache și Elena Anastasiu”, transfomată mai târziu în liceu.

Teodor Cincu, parlamentar, primar al orașului între anii 1894-1896; 1898-1899; 1902-1906. A donat imobilul de pe strada Carol, care va deveni sediu al Muzeului de istorie (1934)

Dimitrie Balaban primar al orașului între anii 1906-1908; 1921. A coordonat apariția volumului ,,Cartea donatorilor orașului Tecuci” – Tipografia ,,Gutenberg”, București, 1907.

Traian Corodeanu – avocat, primar de Tecuci între anii 1911-1912; 1944.

Constantin Turtureanu, avocat – a editat publicațiile ,,Liberalul” (1922) și ,,Vremea nouă” (1930)

Nicolae Conduratu – Protoiereu, Președinte al Căminului Cultural ,,Calistrat Hogaș” (1938), Președintele Asociației ziariștilor din județul Tecuci (1938), decorat cu Ordinul ,,Coroana României”, în grad de cavaler și cu Medalia ,,Răsplata muncii pentru biserică”, cl. I (1938).

Ion Traianescu – (1875-1964), profesor la Academia de Arhitectură din Bucureşti, a fost unul dintre cei mai mari reprezentanți ai curentului neoromânesc în arhitectură. A realizat proiectul unor mari edificii religioase precum: Catedrala Mitropolitană din Timişoara (capodopera sa, fiind cea mai înaltă biserică ortodoxă din România, are 90,5 metri), Catedrala Ortodoxă din Turda, Biserica „Maica Domnului – Dudu“ din Craiova, bisericile „SpireaVeche“ şi „Belvedere“ din Bucureşti etc. Tot el a proiectat şi Palatul Ligii Culturale din Bucureşti.

Ion Petrovici – ministrul, filosoful și scriitorul tecucean Ion Petrovici a donat pentru construcția catedralei peste 7 milioane de lei din fondul Ministerului Culturii Naționale.

Dumitru Dămăceanu (1896-1978)– născut la Cosmești, lângă Tecuci, dăruiește în nume personal suma de 20 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la catedrală. A semnat din partea României, Tratatele de pace de la Paris, 1947, cu Puterile Aliate.
Ioan Doniga – com. Tălpigi 1914 – d. 2007; Facultatea de Teologie din Cernăuți unde l-a avut profesor pe Grigore Pișculescu (Gala Galaction); hirotonisit preot în 1940, iar prima biserică la care a slujit a fost în parohia Ireasca.

A participat ca preot militar pe frontul de Est și a fost decorat în anul 1995, de Președintele Ion Iliescu cu medalia ,,Crucea comemorativă a celui de Al Doilea Război Mondial”. Slujește o scurtă perioadă de timp la Biserica ,,Sf. Voievozi” din cartierul Crivițeni, după care, în anul 1950 este adus preot paroh la Catedrala ,,Sf. Gheorghe” de către protopopul Ioan Conduratu. În anul 1969 primește titlul de Iconom stavrofor al bisericii catedrale.

Gheorghe Capmare–n. com. Nicorești, la 5 noiembrie 1908 – d. la 5 mai 1984. A învățat întâi la Seminarul teologic din Huși, după care a continuat studiile la Facultatea de Teologie din Cernăuț Din anul 1955 a slujit până la pensionare, la Catedrala ,,Sf. Gheorghe” unde va primi în anul 1969, titlul de Iconom stavrofor.

Pictorul Iosif Vass a realizat icoanele în mozaic de pe fațada bisericii Podeanu, reprezentandu-i peSfinții Petru și Pavel; Biserica ,,Sf. Cuvioasă Parascheva” din Hurez – a pictat partea inferioară a sfântului lăcaș, în tehnica ,,ulei”; la Biserica Mănăstirii Cașin pictura murală în mozaic a fost realizată împreună cu prof. Gheorghe Răducanu; Mănăstirea Ghighiu – faţada bisericii mari este împodobită cu trei icoane din mozaic, executate de pictorul Iosif Vass: icoana centrală cu Izvorul Tămăduirii, iar celelalte două laterale, cu Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril; Biserica ,,Sfinții Trei Ierarhi”- Piatra Neamț – pictată în tehnica fresco.

Gheorghe Răducanu– Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului”- Giuleşti: Fresca și mozaicurile interioare au fost realizate în mare parte de către pictorul Gheorghe Răducanu; Mănăstirea Țigănești: Mozaicul exterior al mănăstirii; Mănăstirea Vladimirești: Biserica mare, în formă de cruce conform tradiției ortodoxe, este împodobita la exterior cu un brâu de icoane lucrate în mozaic; Biserica Ortodoxă Română ,,Sfintii Apostoli Petru și Pavel”- Melbourne, Australia – pictată pe cheltuiala Patriarhiei Romane, iar pentru realizarea acesteia a fost desemnat profesorul pictor, Gheorghe Răducanu, icoanele de pe iconostas fiind lucrate tot de către acesta.

Valeriu Șușnea – Preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici – filiala Buzău și profesor la Liceul de artă din localitate. Pictor şi restaurator muralist de excepție, cu studii de specialitate făcute la Universitatea de Arte din Bucureşti, autor al unor lucrări de artă monumentală realizate în tehnici diferite, la mai multe aşezăminte bisericeşti şi civile. Cea mai importantă lucrare este cea care a vizat restaurarea unui mare monument al artei medievale românești: Mănăstirea Voroneț, supranumită de critici ,,Capela Sixtină a Orientului”.

După experiența de la Voroneț a participat la restaurarea picturilor murale de la Mănăstirea Cozia, Biserica episcopală Roman și Mănăstirea Lainici. Șef de șantier la următoarele monumente: Mănăstirea Pasărea, restaurare pictură în ulei; Biserica Sf Petru și Pavel – restaurare pictură în ulei. Distins cu Ordinul ,,Meritul Cultural” în grad de Cavaler, conferit de Președinția României (2004).

Extras din volumul „Catedrala Sfântul Gheorghe – Scurt istoric” publicat de Viorel Burlacu