Nicolae Petraşcu (1859 – 1944), diplomat, publicist, memorialist şi istoric literar, frate cu pictorul Gheorghe Petraşcu, s-a născut la Tecuci, la 5 Decembrie 1859. El a publicat în special lucrări cu caracter monografic dedicate lui Mihai Eminescu (1892), Vasile Alecsandri (1894), Nicolae Grigorescu (1895), Carmen Sylva (1899), Dimirie Ollănescu (1926), etc., personalităţi pe care le-a cunoscut îndeaproape. În cele trei volume de memorialistică intitulate „Icoane de lumină” (1935) evocă, printre altele, şi anii senini ai copilăriei sale petrecută la Tecuci („Bibliografia mea”, „Crăciunul de altădată”, „Mariţa lui Iacomi” – ş.a.).Ca elev, a trimis câteva poezii la „Convorbiri literare”, fără a-i fi publicate. Student fiind, frecventează seratele de la „Intim club”. Aici cunoaşte pe unii dintre scriitorii importanţi ai ţării, printre care pe Duiliu Zamfirescu, cu care leagă o strânsă prietenie. În anul 1879, are loc debutul său literar, prin versuri publicate în revista ieşeană „Jurnalu pentru toţi”. În 1883, este introdus la şedinţele din Bucureşti ale Junimii. La recomandarea lui Titu Maiorescu, ţine , începând din 1892, un curs facultativ de istoria literaturii române la Universitatea din Bucureşti. Colaborează cu articole la ziarul „Constituţionalul”, în care sprijină activitatea politică a Junimii. Treptat se desprinde de principiile literare şi politice ale Junimii. Publică articole pe teme diverse şi de critică literară în „Convorbiri literare”, „Revista pentru istorie, arheologie şi filologie”, „Ateneul român”, „Vieaţa nouă”, „Viaţa socială”. Pentru scurt timp, a fost redactor al revistei „Convorbiri literare”. Împreună cu D. C. Ollănescu, întemeiază societatea „Amicii literaturii şi artei române”. Începând din noiembrie 1896, editează şi este director al revistei „Literatură şi artă română”, care apare până în anul 1910. L-a înlocuit pe Ion Luca Caragiale la Direcţia Teatrelor, pe timpul lipsei acestuia din ţară. Conferenţiar la Societatea de Radio (o conferinţă în 1931; 3 conferinţe în 1932; 4 conferinţe în 1933; 16 conferinţe în 1934; 9 conferinţe în 1935). S-a remarcat prin campania dusă pentru reorganizarea teatrelor naţionale şi a conservatoarelor de muzică şi artă dramatică. A susţinut necesitatea ca scriitorii şi artiştii să fie sprijiniţi de către stat. A fost un preţuitor al artelor plastice şi a publicat câteva monografii ale unor artişti pe care i-a cunoscut şi pe care i-a susţinut în revista sa. În romanul, cu referiri autobiografice, „Marin Gelea”, în care personajul principal îl prezintă pe arhitectul Ion Mincu, Petraşcu face o descriere a societăţii româneşti de la sfârşitul secolului al XIX-lea.