Necrolog Dionisie Duma

Noapte bună, Didi, peste lume ninge
De pe cerul liric înc-o stea se stinge.

Am modificat puţin cele două versuri dragi lui Dionisie Duma, pe care obişnuia să le recite cu inimitabilul său timbru gutural, marcat de o gravitate rău prevestitoare.

Vorbisem cu el la telefon cu două zile înainte de eveniment şi nimic din vorbele lui nu prevestea  că aceasta va fi ultima noastră convorbire. Reţinusem un vers dintr-o poezie a lui Octavian Goga – De-oi muri la primăvară – şi-i spusesem că trebuie să rezistăm până vom ieşi la colţul ierbii. Nu-ţi fă griji, mi-a spus, ştii doar locul unde ne simţim noi cel mai bine. Era o aluzie la grădina unde ne dădeam uneori întâlnire.

A fost– şi-mi reprim greu suspinul acestui perfect compus – un poet important statornicit definitiv în maniera clasică a versificării şi critica literară a subliniat cu deosebire sensibilitatea şi muzicalitatea versurilor sale. În câteva rânduri m-a rugat şi pe mine să mă pronunţ asupra volumelor sale şi-am scris despre poezia lui cum nu cred că va mai scrie cineva. Am avut totdeauna convingerea că de-ar fi trăit în Elada lui Pericle ar fi bătut ţărmurile maritime şi-ar fi urmărit mersul legănat al nimfelor către locul de scaldă.

N-aş zice că şi-a greşit veacul. Cu Ioanid Romanescu a cercetat toate hrubele Iaşului, iar cu Nichita Stănescu pe cele bucureştene. Or, în preajma lor şi zeii s-ar fi simţit onoraţi.

În poezie, a debutat la 35 de ani, în 1975, cu volumul Ardere, rod al unor vâlvătăi  interioare şi-n toate zbaterile sale ulterioare a invocat ploile pentru stingerea acestor tensiuni adolescentine. A pendulat între apă şi foc, între Heraclit din Efes şi Tales din Milet, unul încercând neutralizarea celuilalt, dar din toată gâlceava aceasta a principiilor prime propuse de vechii gânditori  a rezultat o poezie armonioasă, plină de emoţie şi savoare. A rămas statornicit în prescripţiile parnasiene care proclamau muzicalitatea înainte de toate şi nu se poate spune c-a trădat vreodată aceste principii, îndelung verificate de-a lungul evoluţiei lirice.

L-am creditat de la început şi dincolo de nestatorniciile relaţiilor noastre rămân paginile ce i le-am consacrat şi pe care le-am inclus în volumul 9 din seria Uricar la Poarta Moldovei de Jos (pagini de istorie şi cultură tecuceană). Totdeauna m-am simţit bine în compania lui, era omul cu care chiar aveam ce discuta şi mă bucuram ori de câte ori îl aveam prin apropiere

Cu Dionisie Duma n-a dispărut un om, ci s-a năruit o lume, lumea celor vechi, cu melancoliile ei prădalnice şi cu parfumul salcâmilor japonezi, ale căror flori multicolore atârnau ca nişte candelabre şi înmiresmau molcoma lume tecuceană.

Noapte bună, Didi, şi Dumnezeu să-ţi aşeze sufletul în apropierea tronului Său de lumină şi îndurare

Ionel Necula